10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSe deschide staţiunea Săcelu

Se deschide staţiunea Săcelu

Gorjenii care nu au posibilitatea de a merge la mare anul acesta vor avea la dispoziţie o alternativă mult mai ieftină, chiar acasă, în judeţ. Este vorba de Staţiunea Săcelu, care la sfârşitul acestei luni îşi va deschide porţile pentru turişti, dar şi pentru bolnavii care vin în comună pentru tratament. Administraţia staţiunii şi a bazei de tratament se apropie cu pregătirile de sfârşit, astfel încât pacienţii care au recomandări de la medici să poată urma curele pentru afecțiuni reumatismale, inflamatorii, degenerative, afecţiuni reumatismale periferice și împachetări cu nămol. Directorul Bazei de Tratament Săcelu, Nicolae Rotaru, a declarat că deschiderea oficială a sezonului va avea loc pe 27 mai, cu un program artistic susţinut de câteva ansambluri de muzică populară.
Potrivit conducerii Bazei de Tratament de la Săcelu, preţurile de acces la plaja de la bazinele cu nămol vor rămâne la fel ca anul trecut. De altfel, preţul nu a mai fost modificat din anul 2007, respectiv 5 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru pensionari şi copii. În ziua deschiderii nu se vor percepe taxe: „Totul va fi gratuit pe 27 mai. Încercăm să aducem mai multe ansambluri de muzică populară: Ansamblul «Doina Gorjului», Ansamblul «Maria Apostol» de la Runcu, Ansamblul de la Baia de Fier şi şi-au anunţat participarea şi alte ansambluri din judeţ. În perioada sezonului estival, menţinem tarifele din anii trecuţi pentru cazare, masă şi tratament. La cum are lumea bani şi, mai ales, că vin pensionari mulţi nu era bine să ne apucăm să le majorăm. Cine nu are bani să meargă la mare vine la Săcelu. Nu doar pentru tratament, ci şi pentru agrement“, a menţionat directorul Bazei de Tratament de la Săcelu, Nicolae Rotaru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS