Poliţist al IPJ Dolj, trimis la „răcoare“


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a condamnat definitiv la patru ani de închisoare un poliţist din cadrul IPJ Dolj, care a fost acuzat că, în iunie 2011, s-a urcat băut la volan, a accidentat mortal un biciclist, după care a fugit.

Fostul ajutor al şefului de post din comuna Bistreţ, agentul Marius Vîrcan, de 28 de ani, a fost arestat preventiv pe 27 iunie 2011, fiind acuzat de ucidere din culpă, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi fugă de la locul accidentului.
Anchetatorii au stabilit că, în seara de 26 iunie 2011, tânărul poliţist l-a accidentat mortal pe Alexandru Nicola, de 60 de ani, din comuna Ostroveni, care circula pe o bicicletă, pe DN 55A. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, agentul Vîrcan, care era în timpul liber, plecase cu maşina personală, un VW Passat, de la locuinţa părinţilor săi din Dăbuleni către comuna Bistreţ. În jurul orei 20.40, pe DN 55A, la km 8+600, a pierdut controlul direcţiei maşinii şi a intrat pe contrasens, unde l-a lovit pe Nicola, care circula regulamentar pe bicicletă. Bărbatul a murit în scurt timp din cauza rănilor suferite. Imediat după accident, poliţistul a intrat cu maşina în pădurea Zăval, la aproximativ 150 de metri de şosea, iar la ora 20.49 a sunat la 112 şi a anunţat că în apropiere de comuna Ostroveni s-a produs un accident rutier, însă nu a precizat că el este autorul. După 40 de minute a sunat din nou la 112, şi-a spus numele şi a recunoscut că el este şoferul care a produs accidentul. A fost găsit în maşina sa de poliţiştii de la Rutieră care făceau cercetări la locul accidentului, în pădure. Reprezentanţii IPJ Dolj au precizat atunci că şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţistul şi-a dat demisia în aceeaşi noapte, în faţa ofiţerilor din conducerea IPJ Dolj, care s-au dus la faţa locului.

Patru ani de puşcărie

În septembrie 2011, Marius Vîrcan a fost trimis în judecată, iar în noiembrie 2011 şi-a recunoscut faptele şi Tribunalul Dolj l-a condamnat la patru ani de închisoare cu executare. Atât inculpatul, cât şi rudele bărbatului ucis în accident au făcut apel împotriva hotărârii Tribunalului Dolj, care s-a judecat la Curtea de Apel Craiova. La sfârşitul lunii ianuarie 2012, instanţa a respins ca nefondate toate apelurile şi a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului. A urmat recursul, care s-a judecat până pe 26 aprilie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Şi judecătorii din Bucureşti au hotărât să respingă recursurile formulate de părţile civile şi inculpat, astfel că Marius Vîrcan va executa pedeapsa dată de Tribunalul Dolj. Acesta nu mai are însă de executat patru ani de închisoare, pentru că din această pedeapsă a fost scăzută perioada cât a stat în arest, de pe 27 iunie 2011 până pe 26 aprilie 2012.
Latura civilă a dosarului s-a judecat separat la Tribunalul Dolj, instanţă care, la începutul lunii februarie, a admis în parte acţiunile formulate de rudele lui Alexandru Nicola. Judecătorii l-au obligat pe inculpat să achite daune materiale şi morale către cele şase părţi civile din dosar în valoare totală de 159.000 de lei. Şi în acest dosar părţile au făcut apel, care se judecă la Curtea de Apel Craiova. Următorul termen a fost stabilit de judecători pentru 24 mai.

Caz asemănător

Curtea de Apel Craiova judecă în prezent apelul formulat de Stelian Surugiu, fostul ajutor al şefului de post din localitatea Piscu Vechi, condamnat de Tribunalul Dolj la doi ani şi şase luni de închisoare pentru ucidere din culpă. Surugiu a fost acuzat că, în martie 2010, a lovit cu maşina şi ucis o femeie care se deplasa pe o bicicletă pe DN 55A. După producerea accidentului, agentul a fugit, ulterior stabilindu-se că avea o alcoolemie între 1,20-1,25 grame pe litru alcool pur în sânge.


Autori

Alte stiri

Comenteaza acum

Top