13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalRestricţii pe strada Brestei

Restricţii pe strada Brestei

A venit rândul străzii Brestei din Craiova să intre în reparaţie. E vorba, de fapt, de reabilitarea acesteia pe tronsonul dintre străzile Râului şi Pelendava, o porţiune de 1.105 m pe care strada va fi lărgită de la două benzi, câte are acum, la patru benzi (câte două pe fiecare sens). Lucrările fac parte din proiectul „Reabilitarea infrastructurii rutiere din zona de Nord-Vest a Polului de Creştere Craiova, în vederea fluidizării traficului în Zona Metropolitană Craiova“, cu o valoare estimată de 64 de milioane de lei. În cadrul acestui proiect vor fi aduse la standarde şase străzi din Craiova: Olteniei, Tineretului (pe ambele lucrările au început de mai mult de două săptămâni), Amaradia, Pelendava, Brestei şi Toamnei. Lucrările sunt ample, implicând nu doar repararea carosabilului, ci şi modernizarea trotuarelor, a staţiilor de taxi şi a celor de autobuz. În urma licitaţiei a fost desemnată câştigătoare firma Delta ACM ‘93 Bucureşti.
Aşadar, de astăzi vor începe lucrările de reabilitare şi pe Brestei. Pe o perioadă de aproximativ trei luni, traficul pe această stradă, pe sectorul dintre Râului şi Pelendava, se va desfăşura cu unele restricţii şi devieri.
„În prima etapă, lucrările se vor desfăşura sub trafic, afectând în special  zonele în care se va supralărgi partea carosabilă. În etapa a II-a, sectorul respectiv de drum va fi închis circulaţiei rutiere, traficul auto şi traseul de autobuze 2 al RAT Craiova urmând să fie deviate pe relaţia: strada Brestei – strada Pelendava – Calea Severinului – strada Maria Tănase – strada Brestei“, informează Primăria Craiova, printr-un comunicat.
„Deschidem un nou şantier, într-un cartier care avea mare nevoie de aceste lucrări de infrastructură. Răbdarea locuitorilor din această zonă a luat sfârșit şi vom încerca, pe cât posibil, ca timpul cât vor dura lucrările să fie cât mai scurt, dar acestea să fie de calitate. Așadar, pe lângă cele două mari bulevarde, Olteniei şi Tineretului, unde schimbările se văd de la o zi la alta, o altă zonă importantă a orașului intră în reparaţie capitală. Zilnic voi fi pe toate şantierele şi sper ca astfel termenul de finalizare a lucrărilor să fie redus la jumătate“, a declarat primarul Antonie Solomon.
Imediat după terminarea lucrărilor, pe Brestei va începe reabilitarea străzii Pelendava.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS