11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCarte pentru suflet

Carte pentru suflet

Elevii claselor a III-a B şi a IV-a A de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu“ din Târgu Jiu, alături de cadrele didactice, desfăşoară o campanie de strângere de cărţi, intitulată „Carte pentru suflet“.

Şcolarii, dar şi părinţii lor, alături de Mariana Morman şi Maria Grigorescu, învăţătoarele de la clasele a III-a B şi a IV-a A, au iniţiat un proiect umanitar care se desfăşoară pe mai multe etape. Cele două cadre didactice şi-au propus să îi ajute pe cei 17 copii din Centrul de Plasament Târgu Jiu. În luna martie, elevii celor două clase donează cărţi pentru a le duce micuţilor din Centrul de Plasament. Campania de donaţie de carte se numeşte „Carte pentru suflet“, iar până acum s-au strâns peste 50 de cărţi, multe culegeri şi titluri din bibliografia şcolară. „Acest proiect urmăreşte trezirea, atât în copii, cât şi în părinţii acestora, a unor sentimente de toleranţă şi apropiere faţă de copiii care sunt nevoiţi să îşi ducă viaţa într-un centru de plasament. Atât elevii noştri, cât şi părinţii lor învaţă să fie mai buni, încercând să creeze momente de bucurie acestor copii. Până acum nu am contabilizat toate cărţile adunate, mai avem un punct de donaţie la o librărie. Am strâns şi la şcoală, dar cred că la sfârşitul campaniei, copiii vor aduce mult mai multe“, a spus învăţătoarea Mariana Morman de la CNTV Târgu Jiu.

O bucurie pentru copiii fără părinţi

Proiectul umanitar „Din inimă la inimă“ a demarat în decembrie anul trecut, cu un târg de Crăciun, în prezent se desfăşoară campania „Carte pentru suflet“, de Paşte va fi organizat alt târg cu felicitări şi alte obiecte create de elevi, ultima activitate din cadrul proiectului fiind un carnaval al prieteniei, organizat în iunie, la Centrul de Plasament. „Educatorul tuturor timpurilor este cel care se gândeşte şi la sensibilizarea comunităţii în care trăieşte în legătură cu realităţile crude, de neimaginat, uneori, pe care le trăiesc unii dintre semenii noştri, adulţi şi copii. Atunci când, cu eforturi materiale minime, dar cu multă iubire, se poate pune un mic stâlp de rezistenţă la întărirea încrederii în ceilalţi, nici un sacrificiu nu este prea mare. Copiii de la Centrul de Plasament sunt singuri, cu siguranţă suferă, vrem să le aducem bucurie în suflet. Elevii au dat dovadă de implicare, compasiune şi dragoste pentru copiii din centru“, a spus învăţătoarea Mariana Morman.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS