24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiovenii au ieşit din nou în stradă

Craiovenii au ieşit din nou în stradă

http:http://www.youtube.com/watch?v=y1tQp1qxLnQ
http:http://www.youtube.com/watch?v=czUtw675vCY
http:http://www.youtube.com/watch?v=3RKyLsV5PLY
http:http://www.youtube.com/watch?v=2ScZewbVovg
Protestul de ieri după-amiază, din Craiova, a debutat în jurul orei 16.00 cu înjurături la adresa preşedintelui Băsescu, proferate dintr-un Renault albastru cu numărul de înmatriculare B-94-DMZ. Mai mulţi poliţişti şi jandarmi au urmărit cu privirea maşina respectivă, ba chiar au şi filmat-o, însă nu au putut s-o oprească din cauza traficului aglomerat.
Au urmat apoi scandările antiguvernamentale şi antiprezidenţiale din partea celor circa 30 de protestatari. Întrebaţi de ziarişti pentru ce protestează, cei mai mulţi au spus că din cauza sărăciei. O femeie se plângea că e nemulţumită de actuala conducere a ţării din cauza problemelor pe care le avea la Casa de Pensii, strigând „Am avut muncă grea, am fost măcelar. Unde mai găsesc eu acum de lucru?“. Alături de ea, un pensionar susţinea că „Trebuie schimbaţi ăştia de la conducere, să vină alţii mai buni!“. „Eu sunt văduvă, iar copiii mei sunt prin ţări străine să muncească. Cum să mă descurc fără ei?“, se plângea altă femeie. Un puştan de vreo zece ani a venit şi el să se plângă în faţa camerelor că „nu-mi mai dau alocaţia la şcoală!“. „Nu ţi-o dau, că ai absenţe, bă, prostule!“, îi striga altul din mulţime, alungându-l dintre protestatari.
În jurul orei 16.30, câţiva jandarmi, sub comanda unui ofiţer, s-au apropiat de protestatari şi, adresându-li-se în mod elegant, le-au înmânat câteva hârtii conţinând textul Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. Jandarmii i-au rugat să citească prevederile legii şi i-au rugat pe manifestanţi să meargă la Primăria Craiova să-şi ia autorizaţie pentru miting. Manifestanţii au răspuns, însă, cu huiduieli la gestul jandarmilor, strigându-i ofiţerului „Du-te, domn’e, de-aici! Cum îţi permiţi să ne dai nouă legea? Să-ţi fie ruşine, sluga lui Băsescu ce eşti!“. „Nu ne dă, dom’le, autorizaţie Solomon!“, repeta alt pensionar din grupul nemulţumiţilor. „Pentru ce să luăm, domn’le, autorizaţie, că nu mărşăluim?“, striga o femeie din acelaşi grup.
Văzând că nu se înţeleg cu protestatarii, care au rupt în faţa oamenilor legii hârtiile primite, jandarmii au plecat, nu înainte de a-i surprinde cu camera de luat vederi pe toţi cei care participau la protest.
Mişcarea de protest a continuat mai multe ore, numărul manifestanţilor depăşind 200 de persoane în jurul orei 18.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS