8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSute de hectare de teren, arendate gratis la Gogoşu

Sute de hectare de teren, arendate gratis la Gogoşu

Mai mulţi locuitori din comuna Gogoşu se luptă de ani buni în instanţă să intre în posesia unor terenuri pe care primăria a refuzat să le elibereze titluri de proprietate. Mai târziu, oamenii au şi aflat de ce. Mai bine de 500 de hectare de pământ au fost arendate de primar, fără acordul consiliului local, unui cetăţean necunoscut, care a motivat că vrea să construiască pentru comunitate ceva. Anii au trecut şi cel care a pus mâna pe pământul oamenilor cu acordul primarului nu a făcut altceva decât să încaseze subvenţii de la Uniunea Europeană.
„Ce se întâmplă în comuna Gogoşu nu cred că s-a mai auzit undeva! Noi avem pământ şi primarul ne trimite în alte comune să ne luptăm pentru titlul de proprietate. Şi asta de ce? Pentru că a dat el pământul unuia care nici nu este de aici! Măcar dacă se făcea ceva pentru comună, dar nu s-a făcut nimic. I-a dat pământul pe degeaba şi băiatul deştept a încasat miliarde de la APIA“, a spus un localnic din Gogoşu.
Lunar, oamenii merg în faţa instanţei ca să poată intra în posesia terenurilor pe care îşi doresc să muncească, însă din 2005 şi până acum nu au obţinut nici un rezultat.
„Eu sunt din sat şi primarul mă trimite să caut pământ pe la Rogova, pe alţii îi trimite de la Broşteni, Salcia şi prin alte comune şi ne spune că la Gogoşu nu mai este pământ. Păi nu mai este dacă el a arendat peste 500 de hectare pe care nu s-a făcut nimic. E nisip gol şi pustiu. Din 2005 mă judec cu primăria pentru titlul de proprietate şi nu am obţinut nimic“, a spus Ghizela Creţan, localnică.
Edilul a încheiat un contract de concesionare pe cinci ani între Primăria Gogoşu şi o persoană juridică, ce în fiecare an a avut de câştigat 2.000 de lei pentru cele 515 hectare, bani care ar fi putut să intre în bugetul comunei. Primarul recunoaşte că a arendat terenul, însă spune că la vremea respectivă nu existau subvenţiile de la UE şi oricum primăria nu câştiga nimic pe acel pământ.
„Este perfect adevărat că am concesionat terenul, dar nu am făcut-o ca să îl înstrăinez. Am făcut-o pentru că oricum acolo nu se făcea nimic şi la vremea respectivă primăriile nu aveau dreptul să beneficieze de subvenţii şi fonduri europene. Este drept că aici am pierdut pentru că, dacă ştiam că mai târziu putem beneficia ca şi primărie de fonduri, banii intrau în bugetul local. Nu s-a făcut nimic ilegal. Am avut mai multe controale şi nu s-a găsit nimic în neregulă“, a declarat Gheorghe Haneş (foto), primarul din Gogoşu.
Când au mers să îşi revendice terenurile, oamenii au fost trimişi să îşi caute titluri de proprietate în alte comune, pentru că la Gogoşu nu mai există teren disponibil. Aceştia spun că nu se vor opri aici şi, dacă primarul va refuza în continuare să îi pună în posesia terenurilor, vor face plângeri la DNA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII