16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalMetamorfozele lui Casanova

Metamorfozele lui Casanova

Lectura prozei lui Attila F. Balázs e o veritabilă provocare, ca şi când te-ai afla pe malul mării, cu o carte în mână, la apus de soare, iar tu, cititor de ocazie, după primele pagini lecturate, simţi cum te cheamă locuri ştiute cândva, cu personaje ce te îndeamnă să vezi şi să asculţi freamătul lumii, în timp ce altele, din copilărie şi tinereţe, îţi revin în minte, vii şi aproape reale, copleşindu-ţi fiinţa.
Prozele din „Metamorfozele lui Casanova“, adevărate bijuterii artistice, impun ideea că dragostea este cea mai profundă motivaţie, sămânţa vieţii şi surâsul timpului, căci fără limită, fără cumpănire, oferă omului o părticică de nemurire şi bogăţie, iar focurile inimii se aprind cu fiecare emoţie împărtăşită.
Luând ca pretext narativ figura şi „gloria“ unui personaj fabulos prin experienţele sale erotice, Attila F. Balázs transferă în fiece bărbat cititor comportamentul şi trăirile sufleteşti ale unui amorez celebru, altfel spus, Casanova e mereu în noi, cu împliniri efemere şi bucurii ale dragostei ce te inspiră şi te împlinesc. Căci, întotdeauna, la fel ca poezia, iubirea e capabilă să provoace o emoţie nouă, insolită, cum „o teoremă trebuie neapărat să demonstreze un adevăr geometric“, spunea Mircea Eliade. Or, autorul acestei splendide cărţi de proză este tentat, nu de puţine ori, să dezvelească pliurile sufletului, spre a-i privi şi înţelege zbaterea sa pentru o tânără femeie, înţelegând cât este de curioasă şi delicată intimitatea, dar, îndeosebi, farmecul şi magia universului feminin. Ceea ce aureolează astfel de trăiri sunt chiar tentativele de a cuceri corpul şi inima celei care îţi provoacă mari tensiuni lăuntrice, neliniştea şi nebunia clipei, adică acele sentimente devastatoare, ridicate la rang de miracol al existenţei.
La fel ca într-o rugăciune bengaleză din secolul al XIV-lea: „Doamne, învaţă-mă să iubesc, învaţă-mă să nu fiu zgârcit cu iubirea mea“, prozatorul îşi îndeamnă cititorul să iubească pentru a cunoaşte şi a deveni liber, fiindcă erosul adaugă o altfel de valoare vieţii, mister niciodată desluşit, devenind o bizară terapie spirituală.
Prin cucerirea corpului fiinţei îndrăgite, se cuceresc marile înălţimi ale sufletului, ca şi marile lui dezamăgiri. E vreme de o clipă, de doar una, când dezgolirea sânilor exaltaţi te apropie de marginea neantului şi de profunzimea singurătăţii, conferindu-ţi curajul de a trece dincolo de tine însuţi, de frontierele timidităţii şi ale inocenţei. Alteori, trupul femeii dorite te cheamă în spaţiul ispitei şi al desăvârşirii, al înfruntării ori al îngăduirii totale.
Attila F. Balázs, cu talent literar excepţional, cu har şi inspiraţie, creează mirajul devenirii prin extazul erotismului, ce te aduce în pragul fericirii ori al eşecului, întrucât fiinţa se caută mereu pe sine în momente înălţătoare, răscolind orgolii şi incitând simţurile, căci, cu fiecare dor, îşi înalţă propriul rug ce va incendia rosturi, raţiune, încredere.
Cineva spunea că în senzualitate totul te îndeamnă la superficialitate; Attila F. Balázs nu e de acord cu această aserţiune, dimpotrivă, el dă credit acelui ceva misterios ce perpetuează esenţa şi taina existenţei, pentru că iubind ieşi dincolo de sine, cum, ajuns la marginea cuvântului, vei auzi petrecerea neantului, la început de lume şi de gând.
„Nimic nu este mai fantastic decât realitatea“, susţinea Dostoievski. Realitatea din prozele lui Balázs desăvârşeşte visarea, autorul cizelează fiecare amănunt al povestirii şi nu sacrifică nuanţa în favoarea vreunei metafore ori figuri de stil suculente. În frământarea lui, deseori nemărturisită, personajul din scrierile prozatorului ungur ne este întotdeauna cunoscut, este fratele geamăn al cititorului, cu spaimele şi bucuriile lui, care-şi împacă, prin dragoste, trupul răzvrătit cu sufletul avid de frumuseţe şi miracol. Pentru că există o forţă necunoscută care răscumpără emoţia şi singurătatea, spaimele şi împlinirile, ce fac din individ izvorul poeziei lumii.
O apreciere specială merită povestirea „În a treia zi“, ce aminteşte cumva de respiraţia cuvintelor lui Mircea Ciobanu din „Martorii“, cu o cadenţă a gândurilor şi a imaginilor dincolo de realitate şi de banalul cotidian.
Tălmăcirea în româneşte a „Metamorfozelor lui Casanova“, realizată de Ildiko Gábos Foarță – pare o liturghie într-o biserică fără ziduri, sub cerul luminos şi limpede al limbii române.
O adevărată sărbătoare a Cuvântului.
• Ion Deaconescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU