16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalÎi vrem pe No Antidote la GBOB!

Îi vrem pe No Antidote la GBOB!

Trupa craioveană de rock alternativ No Antidote are nevoie de susţinerea celor care vor
să o vadă la Arenele Romane, în competiţia Global Battle of The Bands (GBOB)

Cu vocea lui Nico, cu tobele lui Bogdan, cu basul lui Andrei şi chitara lui Alex, varianta „renăscută“ a trupei No Antidote a luat fiinţă. Formată în 2007, componenţa a trecut prin numeroase modificări, până în prezent, când membrii au decis că aceasta e cea mai bună formulă în care ar putea cânta.
Pentru cei patru, GBOB reprezintă „cea mai mare şansă şi primul concurs la care participăm în formula asta“, după cum a mărturisit Nico. Ei au nevoie de voturile publicului (acordate prin SMS), pentru a se putea califica pe unul dintre primele 15 locuri. Dacă vor reuşi, vor cânta la finala pe ţară a concursului, care se va desfăşura la Arenele Romane între 24 şi 26 noiembrie. Mai departe, depinde doar de ei să câştige. Chiar ei au recunoscut că trebuie să dea tot ce au mai bun pe scena GBOB, concurs care va fi transmis şi de postul naţional TVR1.
Ar fi extraordinar pentru ei să ocupe primul loc şi să meargă mai departe, la finala mondială a competiţiei, însă contează foarte mult ca No Antidote să devină o trupă cu vizibilitate maximă. „Vrem să fim ascultaţi, să fim văzuţi“, a mărturisit Alex, aceasta fiind şi o şansă ca ei să se remarce în faţa unui producător. Însă, pentru aceasta e nevoie de continuitate, pentru că „mulţi urmăresc, numai că trebuie să ai o istorie“, a spus Bogdan.

„Acolo nu am fost în România, am fost în altă ţară“

Cei patru membri vor participa la GBOB cu propriile creaţii. Acesta e şi regulamentul, de fapt. Din calupul de trupe care fac doar cover-uri în Craiova, ei sunt printre puţinii care se disting prin originalitatea propriilor piese. Experienţa vine şi din alte oraşe ale României, după cum a mărturisit Bogdan: „Am fost la Iaşi (Rock’N’Iaşi – n.r.) şi am văzut o diferenţă de la cer la pământ. Acolo nu am fost în România, am fost în altă ţară“, referindu-se la faptul că majoritatea trupelor de acolo sunt originale şi oferă constant ceva nou.
Legat de reuşite şi ambiţii, membrii trupei au recunoscut că nu şi-au pierdut speranţa. Deşi e o expresie foarte folosită, „speranţa moare ultima“ este, pentru ei, un lucru în care cred cu adevărat. După multele schimbări prin care a trecut No Antidote, membrii sunt deja căliţi. Atât de căliţi, încât au renăscut într-o formulă mai bună, care pregăteşte multe surprize publicului craiovean. Şi, cu puţin ajutor din partea susţinătorilor, nu numai publicului craiovean. 

Cum să votezi

Cei care doresc să îi trimită pe cei de la No Antidote la Global Battle of The Bands o pot face votând prin SMS la numărul 1200, cu textul GBOB53 (0,60 euro/SMS).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU