17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalPoştaşul din Unirea, cultivator de droguri

Poştaşul din Unirea, cultivator de droguri

Poliţiştii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Craiova, cu sprijinul colegilor din cadrul poliţiei doljene şi al Serviciului de Operaţiuni Speciale Craiova, au reuşit – sub coordonarea unui procuror DIICOT – să destructureze o bandă de traficanţi de droguri care acţiona pe raza judeţului Dolj. Grupul comercializa canabis, provenit nu doar din afara ţării, ci, mai ales, cultivat pe plan local, în curtea unei familii din comuna doljeană Unirea.
Potrivit anchetatorilor, cei mai de seamă membri ai acestei bande de traficanţi de droguri erau Cristi Marin Budică, de 32 de ani, din Unirea – Dolj, nimeni altul decât poştaşul din această comună, şi prietenul său, Adrian Pătru Ruican, de 25 de ani, din aceeaşi localitate. Cei doi s-au arătat subit atraşi de agricultură, gândindu-se că ar putea câştiga bani frumoşi din această activitate. N-au cultivat, însă, nici porumb şi nici tomate, ci canabis. Şi au făcut asta în curtea Elenei Budică, diriginta Oficiului Poştal Unirea şi mama poştaşului Cristi Budică.
Plantele din recolta obţinută în cursul acestui an au fost uscate de „producătorii agricoli“ – care s-au folosit pentru asta de o… clocitoare! – au fost tocate şi scoase la vânzare. Din nefericire pentru cei doi tineri, în locul sumei de 2.000 de lei pe care se aşteptau s-o primească în schimbul a 40 de grame de rezină şi muguri de canabis s-au ales cu câte o pereche de cătuşe. Finalul era previzibil, din moment ce au încercat să vândă drogurile tocmai unor poliţişti sub acoperire.
În urma percheziţiei efectuate ieri-dimineaţă, poliţiştii şi procurorii de la Crimă Organizată au găsit în casa poştaşului şi a mamei sale o mare cantitate de droguri. În dulapul din spatele patului erau aşezate în borcane – ca foile de dafin – sau în pungi de plastic, cantităţi importante de canabis. În spatele unei canapele, oamenii legii au găsit chiar un… sac cu frunze de canabis, pe care traficanţii nu apucaseră încă să le ambaleze în pachete mai mici.
În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi şi doi studenţi, bănuiţi că au adus droguri din Spania, pe care le-au vândut ulterior pe piaţa craioveană.
Procurorul DIICOT care anchetează acest caz a dispus ieri reţinerea pentru 24 de ore a poştaşului Cristi Marin Budică şi a partenerului său Adrian Pătru Ruican, propunând Tribunalului Dolj arestarea preventivă a celor doi, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri. Faţă de cei doi studenţi cercetaţi în acelaşi dosar s-a dispus obligarea de a nu părăsi localitatea, iar diriginta Oficiului Poştal Unirea are interdicţia de a părăsi ţara, fiind şi ea cercetată tot pentru trafic de droguri.
• Adrian Dinu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

37 COMENTARII