11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCheltuim mai mult, dar mâncăm mai puțin

Cheltuim mai mult, dar mâncăm mai puțin

Românii au cheltuit în primul semestru al acestui an cu 15% mai mult pentru alimentele de bază, chiar dacă au consumat mai puţin decât în 2010, explicaţia fiind creşterea preţurilor la alimente în ultimul an, potrivit unui studiu al companiei GfK.
Cele mai afectate de creşterea preţurilor în ultimele şase luni au fost alimentele de bază, valoarea cheltuită pentru aceste categorii fiind cu 15% mai mare, în timp ce sumele alocate pentru produse alimentare neesenţiale au crescut cu 4%.
Dintre produsele alimentare de bază, uleiul s-a scumpit cu până la 40%, în vreme ce volumul vânzărilor a scăzut cu aproape 2%. Pentru cafeaua măcinată şi prăjită, considerată, de asemenea, de către consumatori un produs esenţial, nivelul cheltuielilor a rămas relativ stabil. Cu toate acestea, consumul a scăzut cu până la 7%, la un număr de consumatori constant, potrivit GfK.
Şi cheltuielile pentru bunurile de larg consum au urcat cu 6% în monedă naţională în primele şase luni, dar creşterea a fost influenţată şi în acest caz de nivelul ridicat al inflaţiei. În volum, piaţa a scăzut cu aproape 2%, în timp ce fenomenul de down-trading (trecerea către produse dintr-un segment de preţ inferior) se manifestă în continuare.
Cheltuielile pentru produsele de îngrijire a locuinţei şi de igienă personală au înregistrat creşteri de 5% în prima jumătate a anului. Dintre produsele nealimentare de bază, românii au plătit uşor mai puţin pentru detergentul de rufe (-1% în valoare), în timp ce pentru şampon cheltuielile au avansat cu până la 12%, deşi consumul a rămas aproximativ acelaşi.
După o perioadă în care produsele de îngrijire au fost puternic afectate de scăderea consumului, în prima jumătate a anului, deodorantele şi săpunul înregistrează creşteri de vânzări modeste, de 4% fiecare.
Comerţul modern câştigă în continuare teren în defavoarea celui tradiţional, atrăgând în primele şase luni 47% din totalul cheltuielilor gospodăriilor din România pentru produse de larg consum, în creştere cu două puncte procentuale. Buticurile şi magazinele alimentare, principalele formate ale comerţului tradiţional, au pierdut patru puncte procentuale în valoare, atrăgând în primele şase luni ale anului curent doar 37% din totalul cheltuielilor pentru produse de larg consum.
Hipermarketurile şi supermarketurile au avut rate de creştere de aproape 15% fiecare, iar magazinele de tip discount, de 14%. Principalul motor de creştere în cazul formatelor comerţului modern este numărul mai mare de cumpărători, tendinţă explicată şi de expansiunea teritorială dinamică a marilor lanţuri de retail.
Studiul are la bază informaţii obţinute prin monitorizarea consumului casnic a aproximativ 90 de categorii de produse de larg consum prin intermediul cercetării pe un eşantion de 2.200 de gospodării, reprezentativ la nivel naţional.
GfK România, fondată în 1992, este parte a grupului GfK, înfiinţat în 1934 ca primă companie de cercetare de piaţă în Germania. Grupul are mai mult de 150 de sucursale în 100 de ţări de pe cinci continente.
• Curierul Național

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII