16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDN 66, uitat de Compania Naţională de Autostrăzi

DN 66, uitat de Compania Naţională de Autostrăzi

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) nu a luat până în prezent nici o măsură în privinţa pregătirii de iarnă a tronsonului de drum nemodernizat DN 66 (DE 79) Rovinari – Bumbeşti-Jiu. Reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Gorj au trimis în urmă cu o lună şi jumătate o adresă conducerii companiei, în care solicitau un punct de vedere referitor la pregătirea carosabilului pentru sezonul de iarnă. Şoseaua a fost lăsată de izbelişte de constructorul din Ungaria, care a câştigat în 2007 licitaţia de modernizare a tronsonului Rovinari – Bumbeşti-Jiu. În ciuda încercărilor repetate de a cesiona contractul sau de a asigura alt management pentru firma din Ungaria, drumul a rămas tot nemodernizat. De fapt, ungurii au reuşit să efectueze în patru ani doar 5% din şosea.

Nici o veste, doar
o promisiune

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a declarat că a luat legătura cu Daniela Drăghia, şefa Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, însă nu a reuşit să afle data la care începe plombarea gropilor de pe DN 66. „Toată lumea din consiliul judeţean cu funcţii de răspundere, inclusiv consilierii judeţeni, trebuie să facă front comun pentru a avea un tronson de drum pregătit pentru la iarnă. Nu putem să ne batem joc de conducătorii auto şi să lăsăm drumul în halul în care este acum. Am trimis o scrisoare directoarei Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi mi-a răspuns că va veni cu o delegaţie în Gorj să vadă lucrarea. Nu ştiu când şi dacă vor fi luate ceva măsuri. A trecut o lună, o lună şi ceva de la promisiunea aceasta şi nimic nu s-a concretizat. Nu s-a făcut nimic pentru ca un constructor, oricare ar fi el, să continue lucrarea şi să o finalizeze“, a menţionat Ion Călinoiu, şeful CJ Gorj.  

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU