15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalStudenţi sud-africani în Bănie

Studenţi sud-africani în Bănie

Pieter Swanepoel, ambasadorul Africii de Sud la Bucureşti, a venit ieri într-o vizită la Craiova, la invitaţia prefectului de Dolj, Nicolae Giugea, pentru a afla care sunt posibilităţile de instruire a unor studenţi sud-africani în universităţile din municipiu.
Ambasadorul a vizitat mai întâi Universitatea din Craiova, unde s-a întâlnit cu prorectorul prof. univ. dr. Nicolae Panea, căruia i-a prezentat intenţia guvernului de la Pretoria de a susţine instruirea în România a unor studenţi din Africa de Sud. Domeniile de interes sunt: matematica, informatica, chimia, fizica, biologia, electrotehnica, mecanica şi informatica. Reprezentantul guvernului sud-african nu a dorit informaţii despre pregătirea obişnuită, ci s-a arătat interesat de programe scurte şi intensive de instruire a studenţilor, cuprinse între şase luni şi un an, cu predare în limba engleză. Apoi, ambasadorul a mers la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, unde a vrut să afle cum pot fi pregătiţi aici viitori medici care să provină din Africa de Sud – care este durata studiilor, modalitatea de cazare şi de pregătire a studenţilor.
„Motivul acestei vizite ţine de faptul că guvernul nostru doreşte îmbunătăţirea sistemului medical şi al sistemului de educaţie. Pe parcursul a 300 de ani de discriminare, populaţia de culoare din Africa de Sud, ce reprezintă circa 70% din total, a avut parte de o educaţie redusă şi de un nivel de asistenţă medicală la fel de scăzut. Vrem să ridicăm nivelul pregătirii în domenii prioritare, precum cel al ştiinţelor – matematică, tehnologie -, cât şi în domeniul medical. Percepţia noastră este că există în România specialişti care excelează în matematică, inginerie, ştiinţe, iar de acest lucru avem nevoie şi în ţara noastră. Credem că putem să aducem la studii, în România, oameni pentru a fi pregătiţi în aceste domenii şi apoi aceştia să se întoarcă în Africa de Sud, unde să pregătească specialişti, la rândul lor“, a explicat ambasadorul Africii de Sud într-o conferinţă de presă susţinută la Prefectura Dolj.
Informaţiile primite de ambasador, dar şi ofertele pe care le vor pregăti facultăţile din Bănie pentru studenţii din Africa de Sud vor sta la baza unui acord pe care guvernele de la Bucureşti şi Pretoria urmează să-l încheie probabil luna viitoare, când un membru al guvernului sud-african va sosi într-o vizită oficială la Bucureşti.
• Adrian Dinu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII