10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDouă săptămâni de restricţii pe bulevardul Carol I

Două săptămâni de restricţii pe bulevardul Carol I

Circulaţia pe bulevardul Carol I se va derula cu restricţii în următoarele 15 zile, perioada pe care se întinde avizul primit de constructor de la Poliţia Rutieră. De ieri au început lucrările de consolidare a podului de pe Carol I, aflat la intersecţia străzilor Ştefan cel Mare şi Feldioara, iar în zonă s-au instituit noi reguli de circulaţie. „Având în vedere lucrările începute la Podişor, s-au luat măsuri de fluidizare a traficului la intersecţia bulevardului Carol I cu străzile Ştefan cel Mare şi Păcii, cât şi la intersecţia Ştefan cel Mare cu Păcii.  S-a instituit circulaţia în ambele sensuri pe strada Ştefan cel Mare, dinspre Carol I până la intersecţia cu Păcii, cu sens unic pe Păcii şi dublu pe Ştefan cel Mare“, a precizat comisarul Emil Zuican, şeful Biroului Rutier Craiova.
Acesta a mai menţionat că pe tronsonul cu dublu sens de mers de pe strada Ştefan cel Mare s-au montat indicatoare cu depăşirea şi oprirea interzisă, urmând ca această porţiune de drum să se marcheze cu linie longitudinală continuă.

Drum înainte până la gară

Conducătorii auto care circulă pe bulevardul Carol I, dinspre Universitate spre Gară, au interzis să vireze stânga la intersecţiile cu Păcii şi Ştefan cel Mare, iar cei care vin dinspre Gară se folosesc de străzile Ştefan cel Mare şi Păcii pentru a ocoli zona afectată de lucrări. „Pe lângă indicatoarele de circulaţie montate, vor exista şi efective de la Poliţia Rutieră şi Locală care vor dirija circulaţia în zonă pentru un trafic cât mai bun“, a mai spus comisarul Emil Zuican. Ieri la prânz, după montarea indicatoarelor, circulaţia în această zonă se derula în ritmul obişnuit al traficului din Craiova.
Pentru reabilitările care se fac la Podişor, municipalitatea va cheltui aproape 500.000 de lei, lucrările trebuind finalizate în 45 de zile, dintre care 15 sunt pentru lucrările care afectează carosabilul de pe bulevardul Carol I.
• Marian Apipie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII