6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUn nou termen în dosarul Petrila

Un nou termen în dosarul Petrila

Magistraţii Judecătoriei Târgu Jiu au decis în luna noiembrie a anului trecut ca toţi cei trei hunedoreni din conducerea EMC Petrila, fostul director, Aurelian Necula, inginerul-şef al securităţii miniere, Gheorghe Roşu, şi şeful staţiei de salvare minieră a EM Petrila, Dan Ştefan Ungur, să fie condamnaţi la închisoare cu executare pentru infracţiunile de care erau acuzaţi. Fostul director Aurelian Necula a fost condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare. Pe 15 noiembrie 2008, la EM Petrila, în subteran, au decedat 13 mineri, alţi 14 fiind răniţi grav în urma unor explozii. Cei trei directori au fost învinovăţiţi de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi de infracţiuni privind nerespectarea măsurilor de protecţie a muncii. După aflarea sentinţei, avocaţii celor trei au atacat decizia instanţei, declarând apel la Tribunalul Gorj. Judecarea apelului a început în ianuarie anul acesta, prelungindu-se până în prezent. ,,S-a acordat un nou termen de judecată, colegii mei sunt în concediu de odihnă, aşa că termenul este pe 12 septembrie. Eu am încredere în actul de justiţie. După ce vom avea soluţia, vom vedea dacă vom merge şi mai departe. (…) Dacă ne uităm puţin în regulamentul de securitate a muncii, vom vedea că responsabilitatea nu aparţine numai celor care sunt trimişi în judecată, ci şi celor care lucrează acolo. Ei nu au nici o obligaţie?“, a spus Constantin Graure, avocatul lui Aurelian Necula.
• Mihaela Floroiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS