12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCristina David, printre finaliştii Premiului Henkel pentru artă

Cristina David, printre finaliştii Premiului Henkel pentru artă

Artista Cristina David a fost selectată printre cei cinci finalişti ai Premiului Henkel pentru artă, ediţia 2011, câştigătorul urmând să fie anunţat în cadrul unei gale ce va avea loc pe 9 noiembrie la Muzeul de Artă Contemporană din Viena (MUMOK), informează Mediafax.ro. Tinerii finalişti ai ediţiei din acest an ai Premiului Henkel pentru artă sunt Kriss Salmanis (Letonia), Cristina David (România), David Ter-Oganyan (Rusia), Istvan Ist Huzjan (Slovenia) şi grupul artistic Yuriy Kruchak & Yulia Kostereva (Ucraina). Ei au fost aleşi dintre cei 870 de înscrişi în competiţie de un juriu internaţional format din experţi în artă şi prezidat de Karola Kraus, directoarea Muzeului de Artă Contemporană din Viena (MUMOK). Juriul de experţi îi include şi pe Lukasz Ronduda, autorul şi curatorul Muzeului de Artă Contemporană din Varşovia, Polonia, şi pe Zdenka Badovinac, directoarea galeriei „Moderna Galerija“ din cadrul Muzeului de Artă Contemporană din Ljubljana, Slovenia. Cel care va câştiga Premiul Henkel pentru artă va primi 7.000 de euro, dar va avea parte şi de o expoziţie individuală atât în ţara sa de origine, cât şi la MUMOK, în Viena. În luna iulie, artista română Cristina David a câştigat ediţia locală a Premiului Henkel pentru artă pe 2011 şi a reprezentat astfel România în selecţia finală a competiţiei. Cristina David a înscris la Premiul Henkel pentru artă două instalaţii – „Time Diary“ şi „I, the Most…“, la care juriul local a apreciat atât faptul că tratau o problematică actuală, cât şi calităţile vizuale, discursul de profunzime, cu accente sociale, filosofice.
• Pagină realizată de Anca Ungurenuş

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS