17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMinigranturi din partea ANBPR

Minigranturi din partea ANBPR

Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor publice din România (ANBPR) acordă, în perioada 1 august 2011 – 28 februarie 2012, un număr de cinci minigranturi de călătorie pentru participarea la evenimente profesionale din domeniul biblioteconomic.
Granturile pot fi acordate membrilor ANBPR din întreaga țară, care doresc să reprezinte asociația la evenimente internaționale relevante pentru profesia de bibliotecar. Valoarea unui grant de călătorie va fi de maximum 1.500 de dolari americani, cheltuielile eligibile reprezentând taxa de participare, cazarea şi transportul. Orice alte cheltuieli suplimentare vor fi suportate de participant.
Aceste granturi au ca scop fidelizarea membrilor existenți, dar şi atragerea celor noi către studiul biblioteconomiei. Candidaţii pot fi bibliotecari calificaţi, care activează în biblioteci publice, studenţi la biblioteconomie, absolvenţi şi masteranzi, doctoranzi sau tineri absolvenţi de doctorat (cu mai puţin de trei ani de la obţinerea titlului). Totodată, ei trebuie să fie membri ANBPR de cel puțin un an.
Pentru înscrieri, doritorii sunt rugați să trimită un e-mail la adresa [email protected], cu subiectul „Aplicație grant evenimente“. Mai multe detalii despre documentele necesare pot fi aflate accesând site-ul http://www.anbpr.org.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS