Vintilă I.C. Brătianu, prim-ministru al României în perioada 1927-1928, vorbea, în 1927, despre unul dintre marii fii ai Craiovei, Eugeniu Carada.
Eugeniu Carada poate fi cu uşurinţă recunoscut ca unul dintre cei care au pus bazele presei şi economiei româneşti, alături de alţi oameni politici ai secolului XIX. Descrierea caracterului lui ne este oferită de Vintilă I.C. Brătianu, într-un număr vechi al revistei Ramuri.
„Muncind din zori până în seară, trăind departe de lumea sgomotoasă şi de petreceri, modest şi refuzând orice onoruri şi servicii publice, cu tot rolul său rodnic şi continuu în viaţa publică românească, Eugeniu Carada a fost puţin cunoscut în timpul vieţei sale“. Acesta a devenit, însă, o emblemă a societăţii după moartea sa, când i s-au recunoscut meritele şi activitatea în societatea noastră.
„Îşi dregea singur hainele şi ghetele rupte“
Existenţa lui Eugeniu Carada este interesantă în toate cele trei faze prin care a trecut: a formării, a omului politic şi cea a economistului-financiar, care îşi consacra ultimii 30 de ani ai vieţii sale creării şi întăririi Băncii Naţionale şi a creditului naţional. „Plecat din Craiova îndată după Unire, necunoscut în Capitală, Eugeniu Carada luptă din greu pentru a-şi câştiga viaţa zilnică, a se cultiva, neputând avea nici un ajutor dela mama sa văduvă. Adesea ori ne povestea nopţile ce petrecea pe băncile Cişmigiului şi cum îşi dregea singur hainele şi ghetele rupte. Carada a eşit oţelit în mai multe direcţii: în cea care i-a dat în toată cariera lui publică o oţelire cum puţini dintre compatrioţii lui aveau îndrăzneala de a o privi în faţă şi de a o învinge, o concepţie morală înaltă a datoriei şi a intereselor obşteşti, şi însfârşit, deşi autodidact, cultura generală literară, economică şi ştiinţifică cum puţini aveau în acele timpuri, chiar din cei ce urmaseră şcoli mai înalte“.
Mereu ambiţios, tânărul Eugeniu nu s-a mulţumit doar cu atât. Tendinţa de autodepăşire l-a guvernat mereu, astfel că, intrat de puţină vreme în redacţia „Românul“ a lui C. A. Rosetti, a decis să plece la Paris ca să înveţe şi mai multe. „La Eugeniu Carada însă temperamentul lui exagera chiar această atitudine; modest şi câteodată intransigent până la exces în părerile lui legate de grija interesului obştesc, era şi mai refractor în concesiile pe care lupta politică le cerea din ce în ce mai mult, mai cu seamă când generaţia mare dela 1848, acea eroică, dispăruse. De aceea, Carada rămâne până la sfârşitul vieţei lui un sfătuitor şi un îndrumător, acţiunea lui în viaţa politică se manifestă din ce în ce mai puţin, dar acea în viaţa rodnică a ţării sporeşte încontinuu“.
Siguranţa financiară a României
După sfârşirea „Răsboiului Neatârnărei“, când era „o zi la Severin pentru a căuta şlepuri şi caice cari trebuesc să servească la pregătirea podului peste Dunăre la Corabia, peste câteva zile la Vâlcea sau la T. Măgurele, pentru alte nevoi ale armatei“, Eugeniu Carada a plecat peste hotare, pentru a pregăti punerea în aplicare a unei idei concepute de mult de I.C. Brătianu: crearea unei Bănci Naţionale. Deşi a contribuit atât de mult la organizarea ei, craioveanul a acceptat foarte târziu să vină la cârmuirea ei. „Meritul lui nu consistă numai în faptul că a organizat primul institut de credit public şi privat, ci şi în înrâurirea ce a avut pentru pornirea unei vieţi financiare naţionale de sine stătătoare“.
Vintilă I.C. Brătianu spunea că mai amănunţit nu poate fi descrisă activitatea rodnică a lui Carada, însă „am vrut să arătăm că nu locurile de cinste şi onorurile pot face rodnică munca unui om public“. Pilda lui Eugeniu Carada devenea atunci, şi încă a rămas, demnă de urmat. Căci ţara avea nevoie de o consolidare administrativă serioasă, care nu se putea face însă fără una morală. „Iată de ce reamintirea activităţii unuia dintre cei ce au ştiut să facă atât de mult bine, fără a trage nici un folos de nici un fel pentru el, este azi mai mult ca ori când folositoare zilelor ce trăim“.
