13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalLa spital, ca la piaţă

La spital, ca la piaţă

Restricţionarea accesului autoturismelor personale în incinta Spitalului de Urgenţă a rămas doar o interdicţie pe hârtie din cauză că unităţii sanitare i-a expirat contractul cu firma de pază.

Blocarea ambulanţelor, maşinilor de aprovizionare şi a maşinilor de pompieri aflate „în misiune“ pe aleile Spitalului de Urgenţă Craiova de către autoturismele parcate aiurea a determinat conducerea spitalului să separe accesul spre parcări de accesul în curtea spitalului şi să interzică majorităţii angajaţilor să‑şi mai parcheze maşinile în curtea unităţii sanitare. Doar 700 dintre cei peste 3.000 de angajaţi ar fi avut voie să-şi aducă maşinile în curte pe baza unui talon special. Noul regulament urma să intre în vigoare de la 1 iunie, dar n-a fost să fie.
Angajaţii care au primit taloane au stat cu ele degeaba pe parbriz, pentru că parcarea s-a făcut în continuare la liber. Mai mult, în curtea spitalului îşi parchează mai nou maşinile taximetriştii şi diverşi vizitatori. Doar pe spaţiul verde nu sunt parcate maşini, şi asta nu pentru că ar exista vreo interdicţie, ci pentru că este deja ocupat de vizitatorii romi care îşi aşteaptă aici rudele internate. „Aveţi nevoie de un taxi?“, întreba un taximetrist, de lângă maşina pe care şi-o parcase chiar în faţa Unităţii de Primiri Urgenţe. Tot acolo, un autoturism cu numere de Bulgaria staţiona în dreptul parcării ambulanţelor. În final, şoferul care aştepta în maşină pe cineva a fost deranjat de un brancardier care i-a atras atenţia că nu poate să scoată targa cu bolnavul din ambulanţă.

Spitalul va cheltui 40.000 de lei lunar pentru pază

Reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Craiova susţin că, deşi ar fi trebuit să funcţioneze regulamentul potrivit căruia accesul în curtea spitalului se face pe bază de talon, el nu se poate aplica deocamdată pentru că spitalul nu mai are contract de pază. „Spitalul a avut contract pentru asigurarea pazei cu PSG Force SRL până pe 21 iunie. Acum ne aflăm în faza de organizare a licitaţiei. Până vineri, sperăm să terminăm documentaţia, iar până pe 10-11 iulie, cel târziu, cred că vom avea un nou contract pentru paza spitalului. Până atunci, paza este asigurată de firma PSG, care a acceptat să presteze această activitate peste termenul contractului, fără să fie plătită, ca un fel de sponsorizare“, a declarat ing. Radu Mantale, şeful Biroului Tehnic din cadrul Spitalului de Urgenţă Craiova.
Potrivit acestuia, spitalul va aloca lunar 40.000 de lei pentru servicii de pază şi protecţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

21 COMENTARII