Crescuţi în centrele de plasament ca într-o rezervaţie, mulţi orfani ajung să fie aruncaţi în stradă la vârsta majoratului. Aceştia îşi găsesc cu greu un loc de muncă, nu reuşesc să se reintegreze în societate sau sunt exploataţi de patroni pe salarii de mizerie.
Orfanii ajunşi la vârsta majoratului ajung de cele mai multe ori în stradă. Externaţi din casele de copii, tinerii sunt lipsiţi, de cele mai multe ori, de perspectivă. Ei trebuie ca într-o scurtă perioadă de timp să îşi găsească un loc de muncă, să aibă un venit pentru a-şi plăti o gazdă, altfel spus, să-şi înceapă viaţa pe cont propriu. „După vârsta de 18 ani, tinerii părăsesc centrele de plasament. Ei sunt însă sprijiniţi încă doi ani pentru a putea face această trecere de la o viaţă dependentă de cineva la independenţa lor. Acest sprijin constă în găzduire în centre pentru adulţi. Cei care urmează o formă de învăţământ superior sunt sprijiniţi de noi până la vârsta de 26 de ani. Ruperea de sistem cred că este mai grea pentru copiii orfani care au stat în centrele de tip vechi, pentru că sunt obişnuiţi să primească totul de-a gata, iar când sunt lăsaţi singuri, contactul cu viaţa reală are un impact dur. Ei se adaptează mult mai greu. Probleme mai mari la vârsta majoratului au cei cu handicap“, a spus directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj, Florin Stancu.
Statistic, pe hârtie, lucrurile stau bine. În anul 2010, din cele 175 de sistări din Dolj (orfani din centrele de tip familiar sau aflaţi în plasament la asistenţii maternali ai DGASPC Dolj), la împlinirea vârstei de 18 sau 26 de ani, 17 tineri au trecut în centre pentru adulţi, 32 au fost reintegraţi în familie sau reintegraţi socio-profesional, 22 au fost adoptaţi, 4 au fost transferaţi în alt judeţ, 99 au fost adoptaţi înainte de a împlini vârsta de 18 ani şi s-a înregistrat şi un caz de deces. Concret, despre nici unul dintre cei 175 de tineri nu se ştie nimic. După ce statul cheltuieşte 2.000 lei lunar cu un copil orfan, după vârsta majoratului 90% din aceştia au o existenţă incertă. De multe ori ei se întorc să caute sprijinul material sau psihologic al asistenţilor de la centrele în care au crescut.
De la începutul acestui an şi până în prezent, 11 tineri au părăsit centrele Direcţiei.
Aruncaţi în stradă
Pe stradă sau în viaţă, realitatea este alta. Mariana, o tânără care cerşeşte zilnic la uşa unei patiserii din Craiova, a fost crescută într-un astfel de centru de plasament. Nu îşi cunoaşte părinţii, iar sora ei o bate dacă îndrăzneşte să meargă la ea. Din păcate, de bătaie a avut parte şi la centru, de la asistenţi, de la copiii mai mari. Atât de bine a fost pregătită pentru viaţă încât acum nu are un loc de muncă, nu are un acoperiş deasupra capului. Trăieşte din mila oamenilor şi a unor instituţii care o lasă să doarmă pe scări. „Acolo luam bătaie mereu şi de la doamne, şi de la ăia mai mari. Nu am unde să mă duc. Soră-mea, când pune mâna pe mine, mă bate. Eu sunt şi bolnavă“, spune tânăra. Vorbeşte cu greu, se fereşte de cei din jur. Atâta grijă i-au purtat instituţiile abilitate că… nu i-au scos nici măcar un certificat de persoană cu handicap, deşi este evident că tânăra este oligofrenă. Măcar ar fi avut bani de-o pâine.
Ionuţ este un alt tânăr crescut într-un centru de plasament. Are vădite probleme psihice. Acum este un om al străzii, trăieşte şi doarme pe unde apucă. A fost crescut de bunici, pentru că tatăl său este alcoolic, iar mama are un retard mental. După moartea bunicilor, mătuşa l-a scos din casă şi l-a trimis într-un centru de plasament. Când a împlinit vârsta majoratului a fost aruncat în stradă. În fiecare vară se întoarce la casa bunicilor, unde tatăl său locuieşte în continuare, dar familia nu îl primeşte nici măcar la poartă. Mama lui a ajuns şi ea cerşetoare şi nu-l poate ajuta cu nimic. Îi fac vecinii un cort din folie şi cartoane şi îi dau mâncare de pomană. „Tânărul respectiv este cunoscut de inspectorii noştri de la Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială. Acesta nu are un act de identitate şi este un om al străzii. El susţine că are o familie, în schimb, persoanele indicate de către acesta neagă orice legătură de rudenie cu el. Este adevărat că familia respectivă are o situaţie materială foarte bună, dar nu se implică cu nimic în susţinerea lui din moment ce îl reneagă“, a precizat Carmen Licu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova.
Situaţia acestui om ar putea fi însă clarificată, mai ales că el are acte de identitate, dacă DGASPC şi Evidenţa Populaţiei, servicii din subordinea primăriei, ar colabora.
Şi exemplele pot continua cu astfel de cazuri care în evidenţele unor Direcţii sunt „reintegrate socio-profesional“.
În grija altora
„Nu există un cadru legal care să specifice o instituţie sau autoritate care să aibă atribuţii directe de preluare a acestor tineri care împlinesc vârsta de 18 ani şi nu mai pot sta în centrele speciale.
În aceste condiţii, autoritatea locală are colaborări şi parteneriate cu diverse instituţii ale statului, organizaţii şi fundaţii în vederea incluziunii sociale a acestor tineri şi susţine şi financiar astfel de activităţi (Fundaţia Ethos, Asociaţia Vasiliada, AJOFM)“, a declarat Carmen Licu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova.
