13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjEvaluare naţională în condiţii speciale

Evaluare naţională în condiţii speciale

Doi elevi de clasa a VIII-a vor susţine evaluarea naţională la domiciliu şi cinci deţinuţi care au absolvit gimnaziul vor da examenul în penitenciar

Testarea acestora va începe luni, 20 iunie, cu proba la limba şi literatura română, la fel ca în cazul tuturor celor peste 5.000 de elevi din Gorj care au absolvit cursurile şcolii generale.
Cei doi elevi, care sunt nevoiţi să susţină testele din cadrul evaluării naţionale acasă, au grave probleme de sănătate, neputându-se deplasa la centrele de examen. Aceşti elevi sunt din Polovragi şi Târgu Jiu, la domiciliul lor urmând să se prezinte comisiile de examinare. „În fiecare an există elevi, e adevărat foarte puţini, care sunt nevoiţi să dea examenele acasă. La ei va merge o comisie formată din cadre didactice specializate la o altă disciplină decât cea susţinută de elevi şi îi va supraveghea“, a declarat Gheorghe Mitescu, inspector şcolar general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.

Premieră la penitenciar

Pentru prima dată în istoria Penitenciarului Târgu Jiu, cinci deţinuţi care au absolvit clasa a VIII-a vor susţine testele de evaluare naţională. Subiectele de examen vor fi aceleaşi cu cele ale elevilor din Gorj care susţin această evaluare. Cele cinci persoane private de libertate proaspăt absolvente s-au pregătit temeinic pentru acest examen.
„Elevii noştri s-au pregătit foarte bine pentru examene, este firesc să aibă emoţii, însă cu toţii îşi doresc să treacă cu brio peste evaluarea naţională. Apoi, fiecare dintre cei cinci a spus că vrea să îşi continue studiile. Au planuri, sunt bucuroşi că au învăţat şi au reuşit să devină absolvenţii a opt clase“, a spus Ana Maria Stroe de la Penitenciarul Târgu Jiu.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS