Mai puţine locuri cu taxă la facultate



Absolvenţii de liceu care au decis să-şi aprofundeze studiile la Universitatea din Craiova vor avea în acest an la dispoziţie 6.647 de locuri pentru studii universitare de licenţă, cu aproximativ 28% mai puţine faţă de anul trecut.

Cauza acestei situaţii o reprezintă diminuarea semnificativă a numărului de locuri la taxă, precum şi la învăţământul la distanţă (ID) şi pentru frecvenţă redusă (FR).

„În ceea ce priveşte locurile care sunt repartizate la buget, comparativ cu anul trecut se observă o diminuare de doar 2%. Situaţia privind cifra de şcolarizare pentru anul universitar 2011-2012 se prezintă astfel: 2.899 de  locuri la buget (faţă de 2.901 în anul universitar 2010-2011), 2.728 la taxă (faţă de 4.525 în 2010-2011) şi 1.020 la ID/FR (faţă de 1.830 în 2010-2011)“, a declarat ing. Stelian Bărăgan, directorul Centrului de Consiliere şi Orientare Profesională al Universităţii din Craiova. În plus, anul acesta, există o serie de specializări pentru care nu au fost alocate locuri deloc – Pedagogie (Facultatea de Litere), Asistenţă socială (Facultatea de Teologie) şi specializarea Electromecanică navală (Facultatea de Ingineria şi Mangementul Sistemelor Tehnologice, Drobeta Turnu Severin). „Nu se poate vorbi despre desfiinţarea lor pentru că sunt acreditate, doar că anul acesta nu s-au repartizat locuri“, a adăugat Stelian Bărăgan.

Zilele Porţilor Deschise 2011


Persoanele care vor să afle informaţii cu privire la admiterea pentru anul universitar 2011-2012 pot participa la cea de-a IX-a ediţie a „Zilelor Porţilor Deschise 2011“, eveniment care va avea loc în perioada 21-22 iunie 2011, în Holul Central al Universităţii din Craiova, între orele 8.00 – 20.00.

„Tinerii viitori studenţi au posibilitatea de a găsi răspunsuri la următoarele întrebări: cum se dă admiterea la facultatea aleasă; ce acte sunt necesare pentru întocmirea dosarului de admitere; numărul de locuri la buget şi la taxă; domeniile, specializările; taxele de înscriere şi taxele de studiu; unde se vor putea angaja după absolvire şi la ce universităţi din străinătate ar putea primi bursă“, a precizat Stelian Bărăgan.

De asemenea, participanţii vor putea intra în posesia unor materiale ce conţin informaţii detaliate privind condiţiile de admitere şi calculul mediei, domeniile şi specializările, locurile de la buget şi taxă aprobate anul acesta pentru fiecare facultate, precum şi perioada de admitere.



Autori
Etichete , , ,

Comenteaza acum

2 Comentarii

  1. elevulsilitor said:

    bine ca atzi deschis HOLUL CENTRAL AL UNIVERSITATI

  2. asdas said:

    este o facultate de 2 lei cu profesori spagari.
    eu am terminat aceasta mizerie de scoala si va spun : NU VA DUCE-TI ACOLO.

    LA ISE : MATEI, BRATU, ROSU ETC = NEMERNICI

    AR TREBUI SA INFUNDE PUSCARIA

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 17 iunie 2011

Actualitate

» Ponta: Regiunile de dezvoltare vor prelua şi din atribuţiile judeţelor. Nu se pune problema vreunei regiuni pe un criteriu etnic
» Gheorghe Mărmureanu nu mai este directorul general al Institutului de Fizică a Pământului
» Sute de elevi din Gorj au un comportament anormal
» Dacia, pe locul zece în topul preferinţelor posesorilor de autoturisme din Germania
» Banii de la sindicat, în buzunarul casierei
» Unde a dispărut strada?
» Teodor Baconschi: Nu suntem şi nu avem cum să fim într-un război diplomatic cu Budapesta
» Partidul Ecologist Român susţine campania Gazetei de Sud
» Doljul, în zodia cancerului
» Disponibilizaţii din MAI, paznici la stat
» Traseu pentru biciclete în Parc
» Pensionarii vor în staţiune vara
» Al Qaeda şi-a stabilit 40 de ţinte printre oficialii americani
» Antonescu: Menţin afirmaţiile critice faţă de UDMR. Dar dacă USL avea 50,6%, nu discutam cu maghiarii?
» Ponta: Nu există o decizie formală de colaborare cu UDMR, dar vreau o politică de reunificare a ţării
» Rezultate alegeri parlamentare 2012 TULCEA
» Ponta: Eu vreau cât mai multe atribuţii la regiuni. La centru – Apărare, Justiţie, Externe, Control
» REZULTATE OFICIALE la alegerile parlamentare
» Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy caută o soluţie pentru criza din Grecia
» Preşedintele ANAF, acuzat de către un fost şef de vamă că ar fi luat mită
» România, locul şase în UE în privinţa scăderii lucrărilor de construcţii în aprilie
» CCR: Proiectul de revizuire a Constituţiei include articole neconstituţionale
» Elevii craioveni, invitaţi să participe la proiectul “Paşi spre Bibliotecă”
» Angajaţii ANAF care vor fi disponibilizaţi nu vor primi salarii compensatorii

Local

» Liber ca Vîntu
» Falsificatorii de carduri, arestaţi
» Primarul din Giurgiţa, încătuşat
» În Rovinari nu există notariat public
» Scurte ştiri
» Cătălin va merge la tratament
» Mai puţine locuri cu taxă la facultate

Gorj

» Lucrările de modernizare a Secţiei ORL, la final
» Canadian găsit în Gorj, repatriat
» Expert tehnic judiciar, reţinut pentru luare de mită

Bani & Afaceri

» Taxa auto, varianta finală
» Cele mai mari perspective de angajare din ultimii trei ani
» Fiscul nu mai închide unitatea din Segarcea

Magazin

» Horoscop
» Scurte ştiri
» Denise Richards, cu gândul la trecut
» Soarele, cel mai bun afrodiziac
» Aproape totul despre dieta Dukan
» Fereşte-te de radar
» Bancul zilei
» Picătura de cunoaştere
» Andreea de la Amadeus ia lecţii de pictură împreună cu fiul ei
» CLASS lansează „Painter of my soul“
» Apariţii editoriale
» Vremea în oltenia
» Ia te uită!

Top