12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

CEP Cinema

Primul cinematograf alternativ, non-profit din România, „CEP Cinema“, a fost lansat vineri, la ora 19.00, de Centrul pentru Cultură Contemporană „Club Electro Putere“ din Craiova. Inaugurarea a avut loc la sediul Clubului Electro Putere, iar intrarea a fost liberă. Programul primei ediţii a inclus cinci scurtmetraje româneşti, recunoscute şi apreciate în lumea filmografică din ţară şi din afară: „Colivia“ (reg. Adrian Sitaru), „Muzica în sânge“ (regia Alexandru Mavrodineanu), „Bucureşti-Viena 8:15“ (regia Cătălin Mitulescu), „La drumul mare“ (regia Gabriel Sîrbu) şi „Strung Love“ (regia Victor Dragomir). Proiectul CEP se adresează tuturor categoriilor de vârstă, constituind un demers cultural-educativ şi noncomercial. Prin intermediul activităţilor din cadrul cinematografului, organizatorii îşi doresc spectatori activi, prin simţul lor estetic şi critic. „CEP Cinema“ va încuraja promovarea filmelor cu o latură comercială cât mai redusă, independente, produse cu un buget mic şi mediu, de către regizori tineri, atât autohtoni, cât şi străini. În acelaşi timp, se vor organiza seri tematice, care vor include şi dezbateri cu publicul pe diverse teme, moderate de specialişti în domeniile în cauză. „CEP Cinema“ este un proiect inedit, fiind relevant atât din punct de vedere cultural, cât şi social. Iniţiativa aduce oportunitatea unei noi perspective în modul de raportare a publicului la film.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS