10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSoţia, o persoană deosebită

Soţia, o persoană deosebită

Soţia fostului poliţist care şi-a executat familia era profesoară de limba română la Grupul Şcolar „Traian Vuia“ din 1998.
Carmen Angela Gruia este caracterizată de colegi ca fiind o persoană deosebită, dedicată profesiei şi familiei, astfel că vestea trecerii ei în nefiinţă i-a luat prin surprindere pe toţi. „Un om de o înaltă ţinută morală, un adevărat profesionist, doamna Carmen Angela Gruia ne-a spus adio când încă mai avea multe de împărtăşit nouă, dascălilor, elevilor pe care cu atâta dăruire i-a format de-a lungul unei cariere de peste 25 de ani pusă în slujba învăţământului doljean. Implicată în proiecte educative importante, la nivel naţional şi internaţional, în activităţi de voluntariat, mereu activă, dornică de autoperfecţionare, serioasă şi muncitoare, aceasta a reprezentat un model de profesionalism“, se arată într-un comunicat emis de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj.
La fel de marcaţi sunt şi colegii de la GS „Traian Vuia“. „Trăim un moment tragic, extrem de trist, cu o încărcătură emoţională deosebită, un moment care marchează în egală măsură şi elevii, şi profesorii, şi pe toţi cei care au cunoscut-o. Pentru noi toţi este o mare pierdere“, a declarat Sandu Goiceanu, directorul unităţii de învăţământ.

„În ultima perioadă a avut un comportament extrem de normal, de natural“

Această părere era împărtăşită şi de alţi colegi. „Era un om extraordinar, un coleg de excepţie, un cadru didactic cu o probitate morală deosebită“, a declarat, abia stăpânindu-şi lacrimile, profesoara Cristina Buzerea, responsabilul Comisiei metodice de limba română-limba latină din cadrul GS „Traian Vuia“. Aceasta a explicat că nimic din comportamentul colegei sale din ultimele zile nu a trădat vreo nelinişte sau vreo stare de îngrijorare. „În ultima perioadă a avut un comportament extrem de normal, de natural. Era într-o dispoziţie bună. Urma să mergem într-un proiect în Italia“, a explicat Cristina Buzerea. În plus, duminică împlinise 51 de ani, iar luni le-a adus colegilor cafea pentru a sărbători acest eveniment.
În holul liceului unde a predat ani de-a rândul a fost amenajat un loc special, unde profesorii şi elevii pot aprinde lumânări şi îi pot aduce un ultim omagiu.

„Voia să-şi depună dosarul de transfer şi să se întoarcă la Cluj“

Chiar dacă afişa un comportament normal şi lăsa celor din jur impresia că totul este în regulă cu ea, Carmen Angela Gruia trăia însă o tragedie. Potrivit unor apropiaţi ai familiei, cei doi soţi aveau mari probleme. „Nelu Gruia îi vorbea foarte urât şi ei, şi fetei. În plus, o ameninţa mereu. Recent, Carmen Gruia decisese să plece din Craiova. Stătea încă împreună cu fostul soţ, chiar dacă divorţaseră la începutul anului, pentru că nu avea unde să se ducă. Voia să-şi depună dosarul de transfer şi să se întoarcă la Cluj, mai ales că fata, care a urmat facultatea şi masterul în străinătate, îşi găsise de lucru în afara ţării (venise în Craiova doar ca să fie alături de familie de Sărbători), iar băiatul îşi găsise şi el serviciu“, au precizat surse din anturajul familiei Gruia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

20 COMENTARII