27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalBal caritabil la Craiova

Bal caritabil la Craiova

Balul Copilăriei Eterne“, eveniment caritabil organizat marţi de Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România – Filiala Craiova, în sprijinul persoanelor cu autism, a fost un adevărat succes. Pe lângă faptul că spectacolul în sine (la care au participat Ducu Bertzi, soprana Anca Pârlog, Quartetul de coarde „Prelude“, „Duo Classic“ Tavi Gorun şi Corina Stănescu, Ella & Bogdan şi dansatorii profesionişti ai clubului KATAMIS) a fost foarte frumos, pentru Centrul de reablitare pentru copii şi tineri cu autism „Doctor Innocenzo Fiore“ Craiova a fost strânsă o sumă semnificativă de bani. „Din biletele vândute la bal, din donaţii şi din licitaţia făcută am reuşit să strângem peste 10.000 de euro. Ne aşteptam să reuşim să facem un bal caritabil, dar în nici un caz nu ne-am gândit la aproape 400 de participanţi“, a declarat Anca Dindirică, unul dintre organizatorii balului.
Ideea organizării unui astfel de eveniment a pornit de la Alina Şerban, a cărei soră se numără printre tinerii care primesc asistenţă de specialitate în cadrul Centrului. Aceasta a atras atenţia asupra faptului că unul din 150 de nou-născuţi dezvoltă tulburări din spectrul autist. „Aceste persoane au nevoie de sprijin, de foarte multă căldură. A avea o persoană cu autism în familie este o luptă continuă cu tine însuţi, cu lumea din jur, cu mentalitatea. În plus, te întrebi mereu ce se va întâmpla cu copilul tău, care este dependent de tine, în momentul în care nu vei mai fi pe această lume, mai ales că legea în România oferă o soluţie dură pentru ei – spitalul de nebuni“, a explicat Alina Şerban.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII