10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVulcanizările, la control!

Vulcanizările, la control!

Poliţia Locală Craiova a început să amendeze vulcanizările ai căror angajaţi umflă sau schimbă roţile maşinilor pe carosabil

Poliţiştii locali au început de câteva zile o amplă acţiune de verificare a vulcanizărilor din Craiova, acordând o importanţă deosebită controalelor la unităţile de acest gen amplasate pe bulevardul Carol I, devenit una dintre cele mai aglomerate artere rutiere după închiderea circulaţiei în centrul municipiului.
Regulile pe care trebuie să le respecte aceste vulcanizări sunt simple. „Ca să-şi desfăşoare activitatea pe carosabil, vulcanizările ar trebui să aibă o autorizaţie de la RAR, ori RAR a retras toate aceste autorizaţii, deci nici o vulcanizare nu mai poate lucra pe carosabil. Şi nici pe trotuar, întrucât acesta poate fi ocupat de comercianţi doar pentru publicitate sau expunerea de mărfuri, şi numai în baza unei autorizaţii de la primărie“, a explicat Mihai Pistolea, şeful Serviciului Control Comercial din cadrul Poliţiei Locale Craiova.

După faptă, şi amendă

Puţine vulcanizări respectă însă reglementările în vigoare. Aşa se face că pe Carol I mai multe astfel de firme au fost avertizate sau chiar sancţionate. Spre exemplu, SC AVS Pneu SRL, al cărei gestionar este Stelian Peşea, a primit joi 500 de lei amendă. În schimb, vecinul său – Întreprinderea Individuală Bratosin Ion – s-a ales doar cu un avertisment scris, iar SC Rudi Rose SRL şi SC Tir Company SRL au primit avertismente verbale.
„Diferenţierea am făcut-o în funcţie de gravitatea faptei, pentru că pe unii i-am prins demontând efectiv roţile de la maşini în stradă, deci încurcând pentru mai mult timp circulaţia, în timp ce alţii se limitau doar să bage repede presiune la roţile maşinilor pe carosabil. Era normal ca şi sancţiunile să fie diferenţiate“, a spus poliţistul Mihai Pistolea.
Vineri, o altă vulcanizare a fost sancţionată. Întreprinderea Individuală Vijulie Gheorghe, ce are sediul pe bulevardul Carol, la nr. 67, a primit amenda maximă, de 700 de lei, pentru că lucra pe carosabil. „Dacă cineva vrea să facă o vulcanizare, trebuie să înţeleagă că are nevoie de spaţiu, de o curte, nu poate lucra în stradă“, avertizează şeful Serviciului Control Comercial din cadrul Poliţiei Locale Craiova.

Amenzi pentru vânzătorii de baterii auto

Poliţiştii locali au sancţionat cu ocazia aceloraşi controale şi două firme care vând acumulatori auto în zona Podişor. Atât SC Acumulatori Auto SRL, cât şi SC MB Auto SRL au primit câte 700 de lei amendă.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

11 COMENTARII