16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljS-a terminat balamucul de pe centura Băileştiului

S-a terminat balamucul de pe centura Băileştiului

Reabilitarea centurii Băileştiului se pregăteşte să intre în linie dreaptă. Comisia de Avizare din Consiliul Tehnic Economic al Ministerului Dezvoltării a aprobat vineri valoarea proiectului prin care cinci kilometri din Drumul Judeţean 561, care trece prin mijlocul municipiului, vor fi reabilitaţi prin programul guvernamental de modernizare a 10.000 de kilometri de drumuri judeţene. Suma totală care va fi investită în centură se ridică la 3,7 milioane de euro cu TVA.  Odată cu aprobarea valorii din studiul de fezabilitate, se pune capăt tensiunilor legate de sumele umflate pe kilometrul de drum.
GdS a scris că, potrivit proiectului Consiliului Judeţean Dolj, asfaltarea unui kilometru de drum de pe centura oraşului costa un milion de euro. Suma era de trei ori mai mare decât valoarea maximă stabilită de Ministerul Dezvoltării prin indicatorii din standarul de cost, adică 330.000 de euro. „Cu cele 3,7 milioane de euro vor fi reabilitaţi cinci kilometri de drum şi vor fi amenajate şanţuri pe margine. Comisia a fost de acord să finanţeze şi realizarea de podeţe şi poduri. Este bine că ne-am încadrat în standardul de cost. Acum mai trebuie ca şi proiectul tehnic să fie refăcut conform lucrărilor acceptate, apoi ministerul va organiza licitaţia. Cred că lucrările ar putea începe în august“, a spus primarul din Băileşti, Costel Pistriţu. Pentru a se încadra în suma prevăzută de minister, Consiliul Judeţean Dolj a eliminat din proiect lucrările de canalizare şi alimentare cu apă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII