6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPoluare cu ţiţei din cauza unui hoţ

Poluare cu ţiţei din cauza unui hoţ

Peste 500 de litri de petrol au fost deversaţi pe sol, din cauza unui hoţ care a furat o bucată din ţeava colectoare prin care trecea ţiţei. Poliţiştii din oraşul Ţicleni, judeţul Gorj, au fost sesizaţi duminică seară de furt. Colectorul din care a fost tăiată ţeava asigura legătura între cele două parcuri petroliere din zonă. „T.M. de 41 de ani, din Ţicleni, a tăiat şi a sustras 36 de metri de ţeavă din colectorul metalic de ţiţei pe care a transportat-o prin târâre, cu tractorul proprietate personală, până în apropierea locuinţei sale. În urma tăierii ţevii, pe sol s-au deversat peste 500 de litri ţiţei“, a spus Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Valoarea prejudiciului depăşeşte suma de 19.000 de lei.
Simona Cornea, comisar executiv al Gărzii de Mediu Gorj, a precizat că a fost deschisă o anchetă în acest caz şi au fost luate măsuri pentru diminuarea efectelor poluării în zona din jurul colectorului: „S-au făcut gropi de poziţie pentru colectarea ţiţeiului deversat pe sol, s-a evacuat apoi ţiţeiul. Terenul va fi ecologizat, obligaţia revenindu-i unităţii care extrage la Ţicleni. Vom verifica dacă s-a făcut ecologizarea, iar dacă nu se face va fi amendată“.

• Mihaela Floroiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS