12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjHoţii informatici, daţi afară de la Turceni

Hoţii informatici, daţi afară de la Turceni

Şeful Complexului Energetic (CE) de la Turceni, Octavian Graure, susţine că deţine informaţii potrivit cărora frauda informatică anchetată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) ar avea legătură cu angajaţi ai companiei. În cazul în care ancheta va demonstra implicarea unor salariaţi, aceştia vor fi daţi afară.

Dacă vreun salariat al Complexului Energetic de la Turceni a fost implicat în fraudarea informatică a unităţii, acesta îşi va pierde locul de muncă. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism au declanşat cu aproximativ două săptămâni în urmă o anchetă la CE de la Turceni, în urma unei sesizări care a fost depusă de conducerea companiei. Potrivit plângerii, persoane necunoscute au fost implicate în săvârşirea de infracţiuni informatice, în urma cărora documente interne ale CE Turceni ar fi fost sustrase. Totodată, o parte din informaţiile obţinute prin spargerea unor e-mail-uri ale unor şefi de servicii şi directori ar fi ajuns în presa din judeţul Gorj.

Aşteaptă finalizarea anchetei

Directorul general al Complexului Energetic de la Turceni, Octavian Graure, a declarat că, deşi deţine informaţii că salariaţi ai societăţii pe care o conduce ar fi fost implicaţi în spargerea e-mail-urilor, va aştepta finalizarea anchetei procurorilor pentru a lua măsuri. „Au fost şi acum două zile procurorii DIICOT la Turceni şi îşi continuă investigaţia. Nu este deloc uşor să faci o asemenea anchetă şi probabil că o să mai dureze până când vom avea rezultate. Oricum, elemente sunt, dar trebuie puse cap la cap. Noi avem indicii că salariaţi ai Complexului au fost implicaţi în treaba aceasta cu e-mail-urile sparte şi au avut acces la o anumită categorie de informaţii. Aşteptăm însă finalizarea investigaţiei şi vom lua măsuri care vor viza clar desfacerea contractului de muncă. Nu putem să luăm măsuri cu angajaţii înainte de terminarea anchetei, pentru că astfel noi i-am indica în mod clar pe cei vinovaţi. Îi lăsăm pe procurori să îşi facă treaba şi să strângă toate informaţiile de care au nevoie. Noi între timp am schimbat toate parolele şi am îmbunătăţit sistemul de securitate a datelor. Oricum, cei care au intrat în e-mail-uri nu au avut acces la date esenţiale pentru siguranţa CE Turceni“, a declarat directorul Octavian Graure.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS