22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalNouă persoane depistate când pescuiau ilegal

Nouă persoane depistate când pescuiau ilegal

Nouă persoane au fost depistate de jandarmi miercuri, 19 ianuarie, în timp ce pescuiau ilegal. Acestea au fost surprinse în timpul desfăşurării planului comun de acţiune pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol „Braconierul 2011“. Cele nouă persoane pescuiau pe cursul de apă al râului Olt, în zona localităţilor Drăgăneşti-Olt şi Ipoteşti, fără a deţine permis. Acestea au fost sancţionate contravenţional, valoarea totală a amenzilor fiind de 1.500 de lei. Tot în cadrul aceleiaşi acţiuni a mai fost depistat un bărbat din comuna Osica de Sus. Acesta avea asupra sa 300 de metri de plase de pescuit de tip setcă monofilament pe care intenţiona să le folosească. „Bărbatului în cauză i s-au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de unelte de pescuit de tip monofilament, plasele fiind ridicate şi introduse în camera de corpuri delicte a Jandermeriei Olt. Dosarul cu actele premergătoare a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pentru continuarea cercetărilor“, a declarat căpitanul Emanuel Theodor Botan, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII