L-am „descoperit“ pe Sergiu Rădăuţan într-un mod inedit. La cursul de „Istoria şi metodologia cercetării ştiinţifice“ le prezint doctoranzilor de la Universitatea Tehnică a Moldovei mai multe personalităţi, apoi le cer, ca temă individuală, să prezinte o personalitate din domeniul tezei lor. Unul dintre doctoranzi mi-a adus un „calendar istoric“ unde sunt menţionate câteva rânduri despre Sergiu Rădăuţan. Apoi am discutat cu colegii de la Chişinău şi cu câteva personalităţi de la Bucureşti. M-am documentat. M-a impresionat, de la început, lupta dusă de Sergiu Rădăuţan pentru ca lumina ştiinţei să ajungă la tinerii proveniţi din satele moldoveneşti, în ciuda opreliştilor din vremea sa.
Incursiune biografică
Sergiu Rădăuţan s-a născut pe 17 iunie 1926 în Chişinău, într-o familie cu tradiţii intelectuale. Bunicul său, Serghei Rădăuţan, a făcut studiile la Universitatea Sorbona din Paris. Tatăl său, Ion Rădăuţan, a fost un timp asistent la Universitatea din Iaşi, apoi profesor de limba franceză la Seminarul Teologic din Chişinău. Mama sa, Nina, a fost profesoară de muzică. A urmat şcoala primară în Chişinău, apoi Liceul „B.P. Hasdeu“. Viaţa a fost dură cu Serghei şi familia sa. Mai întâi, în 1940, au fost obligaţi să ia o decizie radicală: pleacă în România sau rămân în Chişinău. Au rămas. Apoi, în 1941, tatăl său, Ion Rădăuţan, soldat în armata sovietică, a murit pe frontul din Ucraina. Sergiu avea doar 15 ani când, prin forţa împrejurărilor, a cunoscut greutăţile sărăciei împreună cu bunica, mama şi fratele său de opt ani. A trecut prin toate. Voia să urmeze Institutul Pedagogic pentru a deveni profesor, ca şi părinţii săi, dar, începând cu 1945, serviciul militar i-a răpit cinci ani. Abia în 1950, când avea 24 de ani, a devenit student la Facultatea de Fizică a Universităţii de Stat din Chişinău. Se spune că până în anul III a purtat hainele militare, deoarece nu avea altele. A fost un student preocupat de învăţătură, dar şi un foarte bun camarad, care şi-a pus în slujba colegilor cultura sa şi experienţa dobândită în perioada stagiului militar. Participa cu succes la competiţiile sportive şi la activităţile culturale ale facultăţii.
Pe drumul cercetării ştiinţifice
Se poate spune că drumul în cercetare l-a început ca student, sub conducerea profesorului M.V. Kot, cu care a lucrat în fizica semiconductorilor. Acesta fusese numit şeful Catedrei de Fizică Experimentală în 1953, catedră înfiinţată în 1951, şi care a iniţiat aici primele cercetări în domeniul semiconductorilor. Imediat după terminarea studiilor universitare, în 1955, pe baza rezultatelor excelente obţinute ca student, Sergiu Rădăuţan a fost trimis să se perfecţioneze prin doctorat la Institutul Fizico-Tehnic „A. Ioffe“ din Sankt-Petersburg. Timp de patru ani a făcut cercetări asupra soluţiilor solide obţinute din Indiu (In), Arsen (As), Seleniu (Se), Telur (Te) şi obţine titlul ştiinţific de doctor pe 26 ianuarie 1959. Şi aici Sergiu Rădăuţan şi-a pus în valoare calităţile de organizator şi liant între tinerii din Moldova. În căminul destinat doctoranzilor, discuţiile profesionale, adevărate seminarii ştiinţifice, erau la ordinea zilei, iar Sergiu Rădăuţan era animatorul principal. Şi-a continuat cercetările în cadrul Institutului de Fizică Aplicată al Academiei de Ştiinţe a Moldovei cu studii asupra semiconductorilor de tip diamant cu structură defectă, iar pe baza rezultatelor obţinute a primit titlul ştiinţific de doctor habilitat, pe 17 iunie 1966, la Institutul Politehnic din Leningrad. Dezvoltă activitatea Institutului de Fizică Aplicată cu noi direcţii din fizica semiconductorilor şi electronica corpului solid. Rezultatele obţinute, cuprinse în zeci de articole şi în 30 de cărţi, îl propulsează în funcţia de şef de laborator (1961-1964), iar mai apoi Director al Centrului de materiale semiconductoare al Institutului de Fizică Aplicată al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1995-1998).
Profesor universitar şi rector
Conducerea politică din anii ’60 a făcut demersurile necesare pentru înfiinţarea, în martie 1964, a Institutului Politehnic din Chişinău. Pe 6 mai 1964, Sergiu Rădăuţan a fost numit rector. Vara anului 1964 a fost o vară de foc pentru Sergiu Rădăuţan: a selectat cu exigenţă un corp didactic competent şi de calitate, aducând pe cei care, într-un fel sau altul, aveau rădăcini moldoveneşti. A format echipa de conducere, a dotat laboratoarele, a organizat procesul de învăţământ, admiterea. Institutul Politehnic din Chişinău şi-a început activitatea cu 575 de studenţi la forma cu frecvenţă şi 500 la învăţământul seral şi fără frecvenţă. După începerea cursurilor, rectorul Sergiu Rădăuţan a făcut câteva vizite la alte institute de învăţământ din spaţiul sovietic pentru a stabili relaţii de colaborare în domeniul didactic şi ştiinţific. În acest context, mai mulţi tineri au mers să se specializeze prin doctorat, s-au organizat la Chişinău mai multe conferinţe ştiinţifice. În pofida recomandărilor făcute de conducerea politică, tinerii din satele moldoveneşti erau încurajaţi să-şi îndrepte atenţia şi spre alte specializări decât agricultura, iar procentul de studenţi moldoveni nu a scăzut sub 65-70%. Încet-încet, numărul studenţilor a crescut la 7.000, iar vorba românească se auzea atât în troleibuzele care îi aduceau din Râşcani, unde se construiseră căminele, cât şi în centru, unde erau sălile de curs şi laboratoarele. S-au format grupe cu studenţi moldoveni, iar cursurile erau predate în limba română. Chiar şi la rectorat se vorbea româneşte. Şi-a valorificat calitatea sa de a crea punţi între oameni prin participarea la activităţi sociale. A păstrat şi a dezvoltat legătura ştiinţifică cu Academia de Ştiinţe a Moldovei.
Până aici….!
Popularitatea lui Sergiu Rădăuţan crescuse prea mult, aşa că s-a trecut la provocări directe. Pe 9 decembrie 1970, un academician a prezentat la curs o lecţie despre „limba moldovenească“. Auditoriul şi-a manifestat ostilitatea, iar situaţia a fost caracterizată ca „moral-politică nesănătoasă“. Conducerea politică a trimis două comisii pentru a „verifica“ situaţia. Deciziile erau luate deja. Peste 50 de persoane au fost obligate să părăsească Institutul Politehnic. Grupele moldoveneşti au fost desfiinţate. Totul a culminat cu destituirea rectorului Sergiu Rădăuţan pe 2 octombrie 1973. Institutul Politehnic ajunsese la 11.000 de studenţi şi aproape o mie de cadre didactice.
S-a stins din viaţă pe 6 martie 1998.
Recunoaştere
S-a reîntors la Academie, unde şi-a reluat cercetările, iar dovezile privind recunoaşterea valorii sale au continuat să vină. În 1991 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, iar în 1992, al Academiei Inginereşti a Federaţiei Ruse. A primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Timişoara, Braşov, Iaşi, Chişinău. Cu oamenii de ştiinţă din România a fondat o adevărată frăţie dacică. Mai multe străzi şi instituţii poartă numele său.
Gheorghe MANOLEA
http://gheorghe.manolea.ro
