Şi iarna era altfel în Craiova de odinioară. Sărbătoarea Crăciunului, colindătorii, copacii îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, bucuria copiilor care stăteau ore în şir în jurul bradului încărcat cu globuri şi beteală, ronţăind bomboane şi răsfoind cărţi de poveşti în mirosul proaspăt de răşină al crengilor de brad, totul părea desprins dintr-un basm. Aşa era Crăciunul în casele boierilor, dar şi în mahalalele urbei, plin de veselie pretutindeni.
Pătrundem în atmosfera caldă a căminelor din Craiova de altădată, în perioada Sărbătorilor de iarnă, în oraşul în care pe străzi se auzeau lăutarii şi colindătorii, unde prăvăliile gemeau de mărfuri, pieţele se umpleau de păsări, porci, viţei, de tot ce putea înveseli masa oamenilor în acele zile minunate.
Crăciunul se apropia cu bucuriile sale, îmbinând melodia colindelor cu larma săniuţelor, strecurând speranţe noi în sufletele oamenilor, în Sfânta zi a Naşterii lui Iisus.
„O zăpadă curată acoperea grădinile, turlele Bisericii Mântuleasa se albeau arătându-şi crucile cu greu ieşite de sub povara ninsorii, clopotele se auzeau mai înfundat, iar copacii şi tufele stăteau ascunse sub stratul greu ce cădea zilnic din înaltul cerului.
Erau zăpezi mari la Craiova, iar florile de gheaţă acopereau ferestrele casei Romaneştilor încât nu se mai vedeau din stradă nici frumoasele perdele albe şi nici strălucirea lămpilor vieneze…
Copacii grădinii erau decoraţi cu mici ghirlande de beteală, pe uşile din interiorul casei se puneau coroniţe de flori uscate nemuritoare şi crenguţe de brad, se atârnau şiraguri de clopoţei în gangul casei“, descrie cu măiestrie atmosfera de iarnă Elvira Ecaterina Ivănescu, în lucrarea „Casa Romanescu, timp şi spaţiu“.
În casă sobele erau mereu calde şi ceaiul fierbinte nu lipsea nici o clipă de pe mese şi noptiere. Pomul de Crăciun îşi făcea şi el apariţia în salonul de recepţie de la etaj, unde era loc destul pentru bucuria copiilor fascinaţi de strălucirea lui verde şi de cutiile cu daruri.
La ferestre poposeau din când în când colindătorii, copii din mahalalele Craiovei sau coruri organizate de unele şcoli, grupuri vocale bine pregătite pentru a colinda în lung şi-n lat.
În casa familiei Romanescu
Prima zi a Crăciunului se petrecea în familie. În casa de pe Unirii, la Romanescu, toată lumea se aduna la un dejun festiv oferit în sufrageria cea mare de la parter. „Luciei Romanescu îi plăcea să pregătească un mic program artistic cu copiii săi, în jurul pomului de Crăciun.
O frumoasă descriere a acestor minunate Sărbători de iarnă petrecute în familie se află în scrisoarea pe care Ionel Romanescu o trimite în timpul primului război mondial, pe când era departe de ai săi: «Tăticule drag, de multe ori mă gândesc la voi, la mama, la fraţii mei cei mici. Îţi aduci aminte pomul de Crăciun la Craiova? Eram toţi pe lângă voi şi noi jucam piesa de teatru. Ce frumos era!»“. Lucrurile se petreceau astfel, căci, obişnuită cu Sărbătorile de la Castelul Peleş, unde Regina Elisabeta, prinţesă de Rin, cânta melodii de pe meleagurile sale natale, Lucia Romanescu interpreta împreună cu copiii săi cântece germane: „Stille Nacht“, „Ihr Kinderlein Kommet“, „O, du Frohliche, o, du Selige“.
Şi apoi toată lumea cânta „O, Tannenbaum“ în clipa în care apărea Moş Crăciun încărcat de pachete.
„Pe taburete mici, acoperite cu pluş şi înzorzonate cu ciucuri de mătase, copiii stăteau ore în şir în jurul bradului încărcat de globuri şi beteală, ronţăind bomboane şi răsfoind cărţi de poveşti“.
Baluri la zi de sărbătoare
În acea vreme, în Craiova devenise o tradiţie ca în zilele Crăciunului să se organizeze baluri de binefacere. „Erau frumoasele zile ale sărbătorilor din iarna lui 1908 şi Lucia se gândea la balul de binefacere, expedia scrisori, făcea planuri, dăruindu-se în aceeaşi măsură familiei şi comunităţii craiovene.
Legănată de trăsura cu roţi de cauciuc, învăluită în pleduri de lână moale, cu mâinile vârâte în manşon, Lucia Romanescu străbătea iarna străzile Craiovei într-un neastâmpăr care stârnea admiraţia tuturor. Era prezentă la toate acţiunile de binefacere, la ceremoniile oficiale, la serbările şcolare şi, mai ales, la biserică. Avea o relaţie specială cu preoţii de la Bisericile Mântuleasa, Sf. Ilie, Madona Dudu, sprijinindu-i în tot ceea ce înfăptuiau pe plan spiritual şi caritabil“, sunt mărturii zugrăvite în volumul Elvirei Ecaterina Ivănescu.
