5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSprijin pentru resursele umane

Sprijin pentru resursele umane

Asociaţia profesioniştilor în resurse umane din România, HR Management Club, a lansat programul „Caravana HR Club“, care se derulează  până pe 9 decembrie 2010. Aflat la prima ediţie, programul face parte din obiectivul HR Club de a susţine dezvoltarea domeniului resurselor umane în România şi se va desfăşura în 14 oraşe din ţară: Constanţa, Alexandria, Târgu Jiu, Craiova, Târgovişte, Iaşi, Piteşti, Brăila, Bacău, Bihor, Braşov, Timişoara, Cluj şi Ploieşti. În aceste oraşe, HR Club va susţine masterclass-uri şi prezentări ale asociaţiei în faţa a aproximativ 1.400 de specialişti în resurse umane, reprezentanţi ai managementului de vârf şi oficialităţi locale. La Târgu Jiu, a avut loc ieri prezentarea proiectului „Reţea naţională de centre de informare şi consiliere privind cariera“ şi a proiectului HR Club de extindere la nivel naţional. „Menirea HR Club este aceea de a susţine consistent prin expertiza şi resursele sale formarea unei comunităţi de resurse umane solide şi închegate şi de a-i asigura cadrul propice pentru dezvoltare. Prin acest proiect strategic dorim să ne apropiem mai mult de specialiştii în resurse umane din ţară şi să omogenizăm standardele la care se face managementul resurselor umane în România“, a declarat Csaba Gergely, preşedintele HR Club. În prezent, dintre cei 400 de membri înscrişi în HR Club, aproximativ 6% sunt reprezentanţi ai companiilor din ţară. Ediţia I a Caravanei HR Club se derulează cu sprijinul Centrului de Dezvoltare Managerială (CDM) Cluj-Napoca.

Mihaela Floroiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS