13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAu furat 100 de grame de aur

Au furat 100 de grame de aur

O femeie din Orşova, care a fost plecată câteva zile de acasă, a constatat, atunci când s-a întors, că toate bijuteriile sale din aur au fost furate. Femeia a depus plângere la poliţie, iar cei care furaseră aurul în valoare de 10.000 de lei şi îl valorificaseră la amanet au fost descoperiţi în câteva ore.
„Am fost plecată de acasă pentru câteva zile şi, când m-am întors, am văzut că nu mai sunt bijuteriile. Atunci am mers la poliţie şi am depus plângere, iar în câteva ore m-au sunat să merg să îmi ridic aurul. Îi cunosc pe cei care au intrat la mine în casă“, a spus femeia păgubită.
Răufăcătorii sunt trei tineri din oraş, doi minori şi unul de 24 de ani, care ştiau că merg direct la ţintă în casa femeii pe care au prădat-o.
„Am văzut geamul deschis. Am intrat în casă, am început să căutăm şi am văzut aurul în vitrină. L-am luat şi am mers cu el la amanet. Acum regret pentru că nu vreau să ajung la puşcărie“, a spus unul dintre hoţi.
În numai trei ore, poliţiştii au reuşit să recupereze tot aurul şi să îi reţină pe cei trei. „Miercuri, ofiţerul de serviciu de la Poliţia Orşova a fost sesizat de Mihaela O., de 38 de ani, din localitate, cu privire la faptul că, în perioada 8 – 18 august, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în locuinţa sa, de unde au sustras aproximativ 100 de grame de bijuterii din aur. Cei trei suspecţi au fost identificaţi, aceştia fiind Zaharia T., de 24 de ani, şi alţi doi minori, toţi din Orşova. Bunurile, a căror valoare este de circa 10.000 de lei, au fost recuperate integral şi restituite părţii vătămate. Faţă de tânărul de 24 de ani s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Orşova cu propunerea de arestare preventivă“, a declarat Marian Cherescu, şeful Poliţiei municipiului Orşova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII