13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPersoanele concediate, condamnate la şomaj

Persoanele concediate, condamnate la şomaj

Piaţa muncii absoarbe foarte greu persoanele concediate în ultimii doi ani. Angajatorii sunt reticenţi faţă de cei care au făcut pauză în muncă şi nici nu vor să audă de foşti bugetari. Şomerii ar putea să se reîncadreze în piaţa muncii de-abia în următorii doi-trei ani.

În ultimii doi ani, mulţi oameni şi-au pierdut slujbele, iar în prezent specialiştii în Resurse Umane nu văd o îmbunătăţire a pieţei muncii, aşadar, reîncadrarea persoanelor concediate în câmpul muncii va dura doi-trei ani. „Este greu de estimat, totul depinde de capacitatea economiei de a produce noi locuri de muncă, de a-şi relua creşterea. Numai în cursul lunii iunie 2010, numărul total de şomeri intraţi în evidenţe a fost de 70.503 persoane (conform ANOFM), deci momentan economia continuă să producă şomeri, încă nu se pune problema încadrării celor deja existenţi. Iată de ce poate dura doi-trei ani până la reîncadrarea completă a celor care sunt acum în căutarea unui loc de muncă“, a explicat, pentru Curierul Naţional, Sorin Faur, director de Resurse Umane, BDO România. Potrivit reprezentanţilor Kilpatrick Executive Search, companie membră HR Club, pentru persoanele disponibilizate în anul 2009 şi care până în prezent nu şi-au găsit un nou loc de muncă, va deveni din ce în ce mai greu să se reîncadreze. „Pe de o parte, există societăţile care au făcut disponibilizări, pentru ca ulterior să recheme unele dintre persoanele afectate de această măsură. Pe de altă parte, există societăţile care au făcut noi angajări. Este probabil ca persoanele care nu au reuşit să se angajeze să nu corespundă cerinţelor actuale din punct de vedere al calificării, cunoştinţelor sau aptitudinilor, vârstei sau poate chiar al domiciliului. Ţinând cont că în continuare există disponibilizări, problemele de acest gen vor continua să se manifeste. Angajatorii se arată deja reticenţi faţă de persoane care o perioadă lungă nu au avut un loc de muncă, preferând să se orienteze spre cele încadrate în muncă“, au mai arătat specialiştii Kilpatrick.

Piaţa a absorbit puţini angajaţi disponibilizaţi

Conform declaraţiilor oficialilor Kilpatrick, restructurările au apărut în principal în urma deciziilor pripite de angajare din perioada 2006-2008 şi a reducerii activităţii prin prisma crizei economice mondiale. „S-au făcut restructurări în rândul ultimilor angajaţi, al celor neperformanţi, în echipele de suport şi entry level. Vorbind astfel de mai multe categorii de specialişti, absorbţia lor în piaţa muncii a fost graduală, pe industrii şi specializări. Astfel că, dacă pentru proaspeţii absolvenţi, piaţa de call center şi debt collection a oferit oportunităţi de angajare, în rândul profesioniştilor seniori, reintegrarea a durat mai mult, diferind în funcţie de industria în care activau şi de specializările deţinute“, au subliniat specialiştii HR.
Economia a continuat, din păcate, să sufere, prognozele autorităţilor arătând de la lună la lună cifre tot mai rele referitoare la scăderea economică pentru sfârşitul anului. Sorin Faur a arătat prin cifrele INS cum stă situaţia în cazul absorbţiei pieţei muncii a angajaţilor disponibilizaţi. În conformitate cu rapoartele oficiale ale Institutului Naţional de Statistică, în ceea ce priveşte primul trimestru al lui 2010: „Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) de 57,0% a avut un nivel inferior atât celui din trimestrul corespunzător din anul precedent, cât şi celui din trimestrul anterior (-0,4 puncte procentuale în ambele cazuri)“, în timp ce „rata şomajului BIM a fost de 8,1%, în creştere atât faţă de trimestrul anterior (7,5%), cât şi faţă de trimestrul corespunzător din anul precedent (6,9%)“.

Bugetarii concediaţi nu au loc în mediul privat

În ultima perioadă, autorităţile au anunţat că va urma un val de concedieri în sectorul bugetar, dar, din păcate, aceştia nu prea au unde să meargă, pentru că şi în sectorul privat angajatorii mai fac disponibilizări. „Ţinând cont de disponibilizările în sectorul bugetar sau de blocarea angajărilor în majoritatea instituţiilor statului, singura alternativă pentru personalul afectat de aceste măsuri este reorientarea spre domeniul privat. Totuşi, nici sectorul privat nu va reuşi să asimileze în întregime aceste persoane, confruntându-se, la rândul său, cu reduceri de costuri şi implicit de personal. În plus, în sectorul privat va exista probabil o anumită reticenţă faţă de personalul venit din sectorul bugetar“, au spus reprezentanţii Kilpatrick.

Problemele nu au dispărut

„Piaţa muncii oglindeşte cu o fidelitate mare piaţa economică, atât la nivel naţional, cât şi ca tendinţe globale. Deoarece situaţia economică este instabilă, multe incertitudini se transmit şi resimt cu acuitate în piaţa muncii. Mai mult, instabilităţii economice i se adaugă una politică, schimbările continue în sfera legislaţiei fiscale având efecte greu de contorizat încă. Previziunile pe termen scurt sau mediu nu arată o creştere semnificativă la nivel economic, deci şi piaţa muncii este  afectată în mare măsură, pe termen lung, însă putem spune că mare parte din potenţialul uman a rămas încă nedescoperit ,aşa încât vor urma şi alte perioade de emergenţă“, au mai spus specialiştii Kilpatrick. „Atâta timp cât prognozele de creştere a economiei sunt negative, din păcate piaţa muncii nu are cum să evolueze pozitiv decât punctual sau temporar, pe anumite sectoare, sau sezonier, în relaţie cu anumite activităţi. Tradiţional însă, piaţa se activează în fiecare an după perioada concediilor de vară (ca urmare a campaniilor de toamnă, apoi, datorită creşterii consumului, ca urmare a sărbătorilor de iarnă), astfel încât spre sfârşitul anului rata de ocupare va creşte“, a concluzionat directorul de Resurse Umane, BDO România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII