3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDe ce nu zburăm cu avionul

De ce nu zburăm cu avionul

„Toate drumurile duc la Roma“ este o expresie antică, dar valabilă şi la noi. Numai că aici sună cam aşa: toate drumurile aeriene de la Craiova duc la Timişoara.

Pentru a înţelege toată lumea despre ce vorbesc, trebuie consultată lista de zboruri a Aeroportului din Craiova – destul de stufoasă, ce-i drept, dacă ne gândim că doar de vreo trei anişori şi-au luat avânt serios, de pe pământ craiovean, avioane spre cele patru zări. Să luăm prima destinaţie din listă: Dusseldorf, Germania. Cursa este valabilă şase zile pe săptămână – luni, marţi, miercuri, joi, vineri, sâmbătă, de două ori pe zi. În fiecare zi, una dintre cele două curse decolează la ora 08.05 şi pasagerii ajung la destinaţie la 10.45 (aceeaşi oră este valabilă şi pentru München şi Stuttgart). Două ore şi patruzeci de minute, cu totul, adică un interval destul de mare pentru aceste distanţe. Explicaţie există, însă: avionul face escală la Timişoara, timp de 35 de minute. După care pasagerii pleacă mai departe, cu aceeaşi aeronavă sau alta.  
Atena, Torino, Bologna, Roma, Veneţia, Verona, Chişinău, Antalya, Lviv, Odessa şi Cernăuţi, toate sunt curse cu plecare din Craiova, dar cu escală în Timişoara, care variază de la câteva minute, o oră sau chiar mai multe. De anul acesta – cu siguranţă aţi aflat – Aeroportul din Craiova pune la dispoziţie şi două zboruri directe: Craiova – Milano şi Craiova – Roma.

Toate cursele interne fac escală

Nimic surprinzător până aici. Distracţia începe însă la zborurile interne. Dăm un exemplu: vrem să ajungem de urgenţă la Suceava. Nu cu maşina, nici cu trenul, nici cu bicicleta. Cu avionul, pentru că, aşa am învăţat cu toţii la şcoală, este cel mai rapid mijloc de transport. Îţi iei un bilet, fără să stai prea mult pe gânduri. Decolezi la 08.05. Şi ai surpriza să atingi pământul moldovenesc abia la 17.05. Adică fix după nouă ore! Desigur, ai trecut întâi prin Timişoara, unde ai aşteptat şase ore şi patruzeci de minute să te îmbarci pentru adevărata destinaţie…
La fel se întâmplă dacă pleci cu avionul din Craiova spre orice alt oraş al ţării. Vrei să ajungi în Cluj – opt ore şi 20 de minute. În Iaşi – opt ore şi 25 de minute, Constanţa – nouă ore şi Oradea – opt ore şi 15 minute. Singura cursă fără escală este… Craiova – Timişoara, evident, care durează 45 de minute. Dar, dacă nu vrei să pierzi vremea între Craiova şi Bucureşti, adică trei ore cu maşina şi patru cu trenul, te gândeşti, evident, să zbori pân-acolo. Proastă inspiraţie. Vei ajunge la destinaţie în, nici mai mult, nici mai puţin, opt ore şi jumătate! Nu mai spun că vei plăti în jur de 250 de lei. De persoană. Doar dus.
Pentru cei care vor şi explicaţii, iată-le: Aeroportul din Craiova nu are curse directe în ţară. Pentru simplul motiv – pe care ni-l spune diectorul Mircea Dumitru –  că tronsonul orar şi, mai ales, tarifele curselor oferite de compania naţională TAROM nu au convenit pasagerilor.

TAROM exagerează

„Nu am nimic cu TAROM-ul, să se înţeleagă foarte bine lucrul acesta, eu mă ocup doar de prestarea de servicii la sol către operatorii aerieni. Dar realitatea este că tarifele nu încurajează deloc zborurile. Am avut nenumărate întâlniri cu reprezentanţi ai companiei naţionale şi ai Consiliului Judeţean Dolj, dar nu s-a putut ajunge la o înţelegere. Ca să vă dau un exemplu, preţul unui zbor dus-întors – la Bucureşti, prin TAROM, era de 120 de euro. Mi se pare exagerat… să nu spun mai mult. Cu 120 de euro, te duci la piaţă (Piaţa Centrală – n.r.), iei un taxi cu aer condiţionat şi confort excelent, te duce omul în Bucureşti exact unde ai nevoie, te şi aşteaptă şi te plimbă, şi se şi întoarce cu tine. Cu avionul, ajungi la Otopeni, iar de acolo te descurci pe cheltuiala ta. Făcând o comparaţie, oricine îşi poate da seama de avantaje. Am încercat să le explicăm cum că, în primele trei luni, orice zbor merge pe pierdere – se fac oferte, advertising, lucruri pe care ar trebui să le aibă şi ei. Nu au stat la discuţii. Concluzia este deci una singură: nu avem curse directe în ţară din cauza pretenţiilor prea mari pentru pasageri de la compania naţională“, ne explică Mircea Dumitru, directorul Aeroportului Craiova.  

Avioanele-taxiuri rezolvă problema

Există totuşi şi variante de zbor locale, atunci când ne crapă buza şi trebuie să fim în Capitală în mai puţin de 60 de minute. Se numesc curse air-taxi. Cu alte cuvinte, avioane micuţe, de cel mult patru pasageri, pot pleca de urgenţă spre orice destinaţie din ţară.
„Patru cereri de zbor rapid am avut până acum“, spune Mircea Dumitru, „două către Iaşi, una la Constanţa şi a patra spre Bucureşti. Pasagerii au apelat la unul dintre cele două avioane puse la dispoziţie de Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă, pentru cursele air-taxi – un Cesna, cu două locuri pentru pasageri, şi un Pepper, pentru patru pasageri. O cursă pentru două persoane, dus-întors, Craiova-Bucureşti costă 470 de euro. Mă abţin să mai comentez preţul…“, zâmbeşte directorul.  „De asemenea, putem pune la dispoziţie, tot în regim de taxi, şi un elicopter cu şase locuri pentru pasageri. Tariful este cam acelaşi“, se scuză parcă, amabil şi resemnat, directorul Mircea Dumitru.  
Cât priveşte afişarea pe site-ul Aeroportului din Craiova a curselor spre diverse oraşe, dar cu escală şi, aşadar, cu durata mult mai lungă decât am vrea, aceasta este, se pare, o practică obişnuită pentru toţi operatorii de zboruri. „Putem afişa, spre exemplu, că avem şi curse spre Washington“, face haz de necaz domnul director. „Şi avem escale la Timişoara şi München!“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

14 COMENTARII