Învaţă să spui nu!

Multe persoane nu îndrăznesc să spună „nu“, făcând parte din grupul celor care repetă în cor: „nu pot să spun nu“, „nu am reuşit să spun nu“, „ar fi trebuit să spun nu“.
Aceste discursuri monotone reflectă o stare de disconfort şi, totodată, un fel de supunere în faţa unui ordin mai puternic decât noi. Chiar dacă resimţim o anumită rezistenţă, până la urmă, facem ceea ce de fapt nu avem chef, sfârşind prin a accepta idei în care nu credem cu adevărat, convinşi că trebuie să ne pierdem în masa celor mulţi şi să ne conformăm vremurilor.
Uneori, neputinţa de a spune „nu“ face viaţa mai puţin plăcută, exact ca o piatră ce îţi intră în pantofi şi te irită. Pe măsură ce ne cunoaştem mai bine nevoile şi reuşim ca şi ceilalţi să le recunoască, identitatea noastră se afirmă.
Cu ajutorul unui „nu“, putem ajunge să ne redescoperim. De exemplu, în faţa unor situaţii care ni se par neclare, care ne scapă, sau a unor decizii ce ne lasă un sentiment de insatisfacţie, un „nu“ va avea efecte benefice. Atunci când credem că ne sacrificăm pentru ceilalţi şi acest lucru ni se pare nejustificat, avem o bună ocazie să spunem „nu“.
Un „nu“ folosit cu discernământ ne va da sentimentul că existăm şi ne va conduce spre îmbunătăţirea relaţiilor, creând un context de eficacitate sporită. În mod paradoxal, dacă îndrăzneşti să spui „nu“, cresc şi şansele unei comunicări autentice. Precizarea propriilor limite prin faptul că spui „nu“ este un mod de a te face respectat. Încetul cu încetul, dacă ne ascultăm şi ne luăm în serios propriile dorinţe, şi ceilalţi vor face acelaşi lucru.
De multe ori spunem „da“ deoarece societatea şi educaţia ne învaţă acest lucru. Indivizilor li se cere să îşi însuşească regulile, interdicţiile, să se supună unor ordini uniformizatoare şi sufocante. Când spui „da“, slujeşti politeţea, supunerea, respectul. Dacă îndrăznim să spunem „nu“ înseamnă că ieşim din acel tipar comun, confortabil şi liniştitor, introducând în relaţie o demarcaţie. Prin această diferenţiere însă, ne afirmăm ca un individ autonom, ce are propriile dorinţe.
Primul lucru pe care fiecare îl are de făcut este să recunoască faptul că nu îi este uşor să spună „nu“. Bineînţeles că acest lucru nu este uşor de corectat de la o zi la alta, iar schimbarea dorită va provoca reacţii, însă când te pregăteşti să spui „nu“ trebuie să ştii ce fel de „nu“ vei rosti. Un „nu“ pregătit, la care te-ai gândit şi pe care l-ai anticipat, îţi poate simplifica viaţa.
Putem începe să dorim să avem „un comportament afirmat“, care presupune să exprimăm ceea ce am spus direct, clar şi calm.
Pentru a face aceasta, se utilizează de preferinţă „noi“ („eu“) şi nu „voi“ („tu“) deoarece putem da impresia că acuzăm. De asemenea, nu trebuie să existe ruşinea de a simţi şi exprima emoţii „negative“, cum ar fi iritarea, nemulţumirea, supărarea etc.
Orice „nu“ exprimat în mediul profesional prezintă caracteristici ce îl deosebesc de toate celelalte şi acest lucru se datorează importanţei capitale a muncii în viaţa noastră personală. Uneori, suntem în situaţia de a refuza un coleg sau alteori suntem în situaţia de a spune „nu“ unui client din partea instituţiei în care lucrăm. Tonul vocii, mimica feţei, cuvintele alese contează, deoarece acestea pot fi repere viitoare şi pot influenţa aceste relaţii.
Un lucru care poate părea destul de delicat este un „nu“ spus prietenilor. Aceştia joacă un rol mai profund în viaţa noastră şi, odată cu acumularea experienţelor comune, legăturile se consolidează. Atunci când se pune problema de a da şi nu numai de a primi, când dependenţa înlocuieşte reciprocitatea şi respectul în ambele sensuri, cu alte cuvinte, atunci când un prieten devine o povară sau încearcă să ne manipuleze, exploatându-ne amabilitatea sau bunăvoinţa, este momentul să fixăm limitele.
Uneori, ne găsim în situaţia de a spune „nu“ în cadrul cuplului sau al familiei, persoanelor dragi nouă, celor ce ne cunosc de atâta vreme, care ne ştiu calităţile, dar şi defectele, relaţii ce se bazează pe iubire, spre deosebire de relaţiile profesionale sau cu necunoscuţii, iubirea fiind o resursă a sufletului.
Ne putem imagina că avem un lac interior, din care le dăm să bea apă celor dragi, însă uneori lacului îi trebuie timp să se refacă şi deseori când nu dispunem de resurse suficiente spunem da, sacrificându-ne dorinţele şi trebuinţele noastre şi secând şi mai mult lacul interior. Nu ar fi mai uşor să spunem „nu“ şi să le oferim celor dragi o apă de o calitate mai bună atunci când am dispune şi noi de resurse?
Trebuie să îndrăznim să fim diferiţi, având curajul să luăm atitudine, chiar dacă acest lucru nu este întotdeauna bine perceput de ceilalţi. Îndrăznind să spui „nu“, eşti mai prezent în propria ta viaţă şi societate, exprimându-ţi individualitatea şi refuzând valorile care te pot înghiţi: conformismul şi supunerea.
Trăieşte acest „nu“ ca pe o nouă aventură!