16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalFetiţă de cinci ani, înghiţită de ape

Fetiţă de cinci ani, înghiţită de ape

Tragedie într-o familie dintr-o comună din judeţul Mehedinţi. O fetiţă de cinci ani şi-a găsit sfârşitul într-o crescătorie de peşte de la marginea localităţii Obârşia de Câmp.

Totul a plecat de la neatenţia tatălui, care, fiind văcar, a luat unul dintre cei cinci copii ai săi cu el pentru a păzi turma. În jurul prânzului, bărbatul a mâncat şi a băut, apoi a adormit la umbra unui copac, uitând de fiica lui. Bărbatul a fost trezit din somn de ţipetele fetiţei, care striga după ajutor.

„Am sărit după ea în apă, dar nu am găsit-o. Nici nu am văzut-o când a plecat de lângă mine şi a ajuns la apă", a spus tatăl micuţei.

Mama fetiţei i-a reproşat soţului său că nu a avut grijă de ea, iar acum riscă să rămână şi fără ceilalţi patru copii dacă Protecţia Copilului se va autosesiza şi îi va decădea din drepturile părinteşti.

„Eu nu ştiu ce s-a întâmplat pentru că eram acasă. El nu a avut grijă de ea. Fata nu avea de unde să ştie că, dacă se duce la apă, se îneacă. Nu ştia să înoate. Eu singură i-am crescut pe toţi cei cinci copii ai mei şi nu au păţit niciodată nimic", a spus, printre hohote de plâns, mama fetiţei.

Poliţia şi pompierii au fost solicitaţi să dea o mână de ajutor pentru salvarea fetei, dar cei care au găsit trupul neînsufleţit al micuţei au fost sătenii, care au scos-o din apă.

„Am fost solicitaţi să intervenim în comuna Obârşia de Câmp, unde o fetiţă s-a înecat. Din primele cercetări se pare că aceasta a fost lăsată nesupravegheată de tată şi a alunecat în apă. La faţa locului a intervenit şi un echipaj de la ISU Drobeta pentru căutarea trupului fetiţei, însă cei care au găsit-o au fost sătenii. Din păcate, a fost în zadar, copilul decedase. Noi vom sesiza şi Protecţia Copilului să facă o anchetă la familia copilului pentru a vedea care sunt condiţiile acestora", a declarat poliţistul de caz.

„Este o tragedie ce s-a întâmplat în comuna noastră. Ne pare foarte rău pentru că sunt oameni săraci. Mai au patru copii acasă, părinţii nu au loc de muncă, trăiesc din ajutorul social şi din ce muncesc cu ziua. Eu o să mă implic şi o să îi ajut", a declarat Florea Stănaia, primarul din Obârşia de Câmp.

Trupul micuţei a fost ridicat de Serviciul de Medicină Legală şi a fost transportat la spital pentru efectuarea necropsiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII