Arborii, prietenii oamenilor

O metodă de a ne petrece timpul liber şi de a reflecta la definiţia inteligenţei – a face deosebirea între ceea ce este esenţial şi ceea ce este neesenţial în alegerile noastre – este aceea de a face lucruri noi, inedite pentru stilul nostru modern şi interesant de viaţă şi, în acelaşi timp, vechi de când lumea. Vă propun astăzi o întoarcere în timp înainte de epoca apariţiei motorului cu aburi şi a primelor autovehicule. Ceva inedit, surprinzător şi interesant, ce poate fi o adevărată provocare pentru felul în care ne trăim viaţa de zi cu zi.
Astăzi, stând pe o bancă de unde se pot vedea şi mirosi teii din Parcul „Romanescu“, am descoperit încă odată efectele binefăcătoare şi relaxante ale arborilor, ale timpului petrecut  în natură şi, mai ales, ale mersului pe jos. Din fericire, există multe persoane conştiente de efectele de vindecare ale parcurilor, de aerul proaspăt datorat copacilor din jur, precum şi de importanţa menţinerii contactului cu natura, mai ales în această perioadă de început de vară.
Ceea ce vă propun astăzi este o întoarcere la propria fiinţă printr-o metodă extrem de simplă şi de eficientă. Este suficient să vă propuneţi să acordaţi o oră pentru început acestui mod de a petrece timp în natură şi de a vă plimba. Totul poate începe cu o planificare extrem de serioasă. Atât de serioasă precum este şi planificarea excursiei la un supermarket în weekend. Aţi realizat că familiile moderne merg la plimbare duminica dimineaţa cu cărucioarele printre rafturile din supermarketuri? Evident că există şi excepţii, când mergem în natură, să ne pregătim masa cu alimentele din supermarketuri.
Dar ar fi interesant să ne amintim cât de hrănitoare erau acele momente în care mergeam de mână cu mama şi cu tata în parc la plimbare. Fără nimic altceva, simplu, dar constituind un reper extrem de important, care rămâne unui om din tabloul copilăriei. Acest fel de investiţie emoţională reprezintă uneori esenţa amintirilor la care ne raportăm când evocăm sau construim o copilărie.
Arborii sunt cu adevărat prietenii oamenilor. Iar plimbarea printre teii parcului este extrem de relaxantă şi constituie o adevărată oază de linişte, unde putem evada din stresul cotidian. Arborii nu pretind nimic, nu intră în competiţie cu noi, nu ne reproşează lipsa de atenţie sau excesul de grijă. Ei există oferindu-ne o lecţie de iubire de o puritate şi un rafinament cum rar putem întâlni în lumea oamenilor. Ei ne oferă umbra lor fără să le pese că în anumite momente noi alegem, ignorându-i, soarele. Aţi văzut vreodată un arbore care să-şi retragă frunzele şi crengile umbroase pentru că noi am ales să-l ignorăm? Oare nu este asta una dintre cele mai frumoase dovezi de iubire necondiţionată?
Un cireş nu se va supăra niciodată dacă nu îi culegem fructele şi ni le va da fără să îi pese că ieri nu am ales să mâncăm cireşe, ci am preferat căpşunele. Nici nu va sta să privească la căpşune, spunându-şi: „Ia uite, i-a mai crescut un fruct, e mai frumoasă această căpşună decât cireşele mele, mai bine intru în grevă sau devin căpşun, sau poate îi fac o reclamă şi pentru că eu cred că este ceva ilegal în aceste căpşune, de cresc ele aşa frumoase şi roşii…“. Nici nu se va transforma într-un vânător de greşeli ale Mamei Pământ, cea care coace căpşune mai mici sau mai mari, mai frumoase sau mai puţin colorate. Ar fi aberant dacă ne-am gândi că arborii ar putea avea aceste oportunităţi. Norocul nostru este că natura este perfectă în tot ce face! Chiar când a luat forma umană a fost perfectă… Noi însă, în desăvârşirea şi frumuseţea perfecţiunii noastre, putem alege în fiecare clipă să facem drumul înapoi către adevărata exprimare a formei care ne defineşte natura umană! Putem alege liniştea în locul agitaţiei interioare şi exterioare, putem alege tăcerea în locul zgomotului gândurilor care ne bruiază, putem alege iubirea în locul durerii lăsate de răni grele din trecut, putem alege apoi, aşa cum zicea Maica Tereza: „Să facem lucruri mici cu o dragoste mare“! Putem alege să facem aşa cum m-a învăţat un prieten drag de demult, din timpuri aproape imemoriale, o meditaţie în mers şi la fiecare pas să ne imaginăm că lăsăm în urma paşilor să crească o floare de tei sau o floare de lotus!
Psih. princ.