20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024

Şcoala de vedete


Se răsfaţă atât de natural în faţa aparatului, de parcă asta au făcut de când au deschis ochii larg spre lume. Cu părul aruncat cochet pe spate ori pe o parte, mijind ochii aşa cum au văzut ele că se face la televizor, cu mâinile în şolduri ori încrucişate pe genunchi, fetele nu se sfiesc deloc să pozeze. Nici nu au de ce. Sunt experimentate: au câştigat deja titluri de top-modele sau miss-uri cunoscute. Chiar dacă au doar şase, opt, zece sau 13 ani…

Le-am cunoscut la una dintre întâlnirile lor obişnuite la Casa de Cultură „Traian Demetrescu“. De data aceasta, veniseră pentru o şedinţă foto, în urma ultimelor competiţii de unde se întorseseră victorioase. Aduseseră de acasă trofeele, eşarfele, diplomele, ba chiar şi mămicile – prezenţe obligatorii la orice fel de manifestare artistică a odraslelor. Şi relaxate, pline de importanţă, ba chiar cu o uşoară umbră de mărinimie faţă de „public“ – bine învăţată de la VIP-urile pândite îndelung la televizor – fetele au oferit adevărate probe de concurs.
Theea Ungureanu se grăbea, aşa că a intrat prima „în scenă“. Năltuţă, subţire, delicată, cu părul auriu unduindu-se pe spate şi o ploaie de pistrui sub pleoapele care îi descoperă ochii de un albastru profund. Ghiceşti în toată atitudinea ei o stăpânire de sine neobişnuită pentru cei zece ani şi o ambiţie la fel de precoce. Le-a moştenit de la mamă, recunoaşte fetiţa, povestind cum, acum vreo 20 de ani, mama sa a câştigat o coroniţă de miss şi, ulterior, a urmat cariera de manechin.
La rândul ei, Theea a iubit de la început „meseria de model“. Acum o jumătate de an, a primit o invitaţie să participe la un concurs de frumuseţe lansat de o televiziune locală. S-a dus imediat, fără să stea pe gânduri. Desigur, cu acordul mamei, dar şi al tatălui. Concursul l-a câştigat – era în decembrie 2009. A cunoscut-o atunci pe Dana Neagoie, fondatoarea Clubului Arti. Theea s-a înscris în club şi a câştigat de atunci toate concursurile la care a participat: Mini Top Model Oltenia, premiul pentru cel mai bun portofoliu, în cadrul concursului Mini Fotomodel, un premiu special de la CB Media – promisiunea de a filma un videoclip şi de a fi promovată timp de un an în toate spectacolele din Craiova. Nu e puţin pentru o carieră de numai şase luni. Care va continua fără doar şi poate, promite Theea Ungureanu. „Joaca asta o iau în serios, totuşi. Vreau să devin un manechin celebru. Sau măcar o ziaristă foarte cunoscută“, zâmbeşte puştoaica spre aparat, cu cochetărie, sub privirile apreciative ale mamei sale.

Cum să ajungi Miss

Vioaie ca o zvârlugă, Diana joacă aparatul pe degete. Are şi de ce: dintre toate colegele ei, ea are cea mai îndelungată experienţă. „La un an şi patru luni a avut prima apariţie pe scenă, la Zilele Craiovei“, o laudă mama sa, mândră nevoie mare de odor. Mai târziu, când s-a înscris în cursa pentru frumuseţe, concursurile nu au întârziat să apară. La trei ani şi şase luni, Diana a participat prima dată la Mini Miss România. A obţinut trofeul, la grupa mică, trofeu pe care l-a mai câştigat şi mai târziu, a doua oară. A obţinut apoi titlurile Mini Miss şi Mini Top Model Oltenia, dar şi titlul de „Cel mai curajos Piticot“. Acum două săptămâni, Diana Neagoie s-a întors de la Bucureşti cu trofeul Mini Silver Top Model România. După reţeta deja cunoscută de toate micuţele care au intrat în această lume a modelelor, fetiţa de opt ani şi zece luni se pregăteşte intens pentru provocările care o aşteaptă.
„De patru ori pe săptămână fac dans sportiv. Câte o oră şi jumătate de fiecare dată. Două ore merg la dans modern, iar la modelling, tot două ore. Merg şi la pictură, o dată pe săptămână, iar la canto, tot atât. Dar cum ultimul curs îl fac cu tati, de obicei mă lasă să ies afară, cu copiii la joacă“, îşi enumeră Diana responsabilităţile, deloc puţine la vârsta ei. Născută în zodia Leului, explică mama minimanechinului, e destul de ambiţioasă încât să-şi ia în serios obligaţiile de viitoare vedetă. Mai ales că are câteva obiective clare de atins: să ajungă actriţă, cântăreaţă, manechin, dansatoare şi creatoare de modă. Pe rând sau toate odată!

Atitudinea se învaţă de mic

Intră în scenă, privind adânc în ochii publicului. Se opreşte, ridică recipientul de plastic şi rosteşte precis: „Cu Tamara Şampon…“, şi face o piruetă, iar părul lung, castaniu, des, buclat o învăluie cu totul, ca o noapte de mătase, „…vei avea un păr beton“, încheie, arătând eticheta de pe sticlă – mai exact, fotografia ei – şi zâmbeşte cuceritor publicului. A fost proba de reclamă publicitară cu care Tamara Găgeatu a câştigat întregul juriu al concursului Top Model România de anul acesta.
Are doar şase ani, dar deja a terminat clasa întâi. „Ştiam să scriu şi să citesc, n-am vrut să mai amân şi m-am înscris la şcoală“, povesteşte fetiţa cu importanţă decizia pe care a luat-o singură acum un an. Micuţă, pufoasă, cu cosiţe de cafea şi ochi negri, migdalaţi, fetiţa şi-a cucerit, pe rând, părinţii, bunicii, rudele şi prietenii. Nu  avea deci de ales: s-a înscris la concursurile de frumuseţe. Rând pe rând, a câştigat titlul de Mini Top Model Oltenia, categoria 5-7 ani, Vice Mini Miss Oltenia, în Craiova; iar la Bucureşti, micuţa a obţinut trofeele Vice Mini Top Model România şi Mini Miss România. Tamara practică dansurile de la trei ani, modellingul de la patru şi tenisul de câmp de o lună. Urmează chitara, pentru că o iubeşte de când era mică. „Apoi, mai vedem“, zâmbeşte Mihaela, mama Tamarei. „În orice caz, nu avem de gând să renunţăm încă la concursuri. Astfel de competiţii valorizează copiii şi le cresc stima de sine şi acum, şi pentru mai târziu, în viaţă. Iar în societatea de astăzi, unde competiţia este la tot pasul, se cere o atitudine de învingători!“, precizează mama Tamarei.

La final de concurs, mulţumirile

Spre deosebire de explozia de energie de până acum, Anania Martin este o apariţie calmă, delicată, rafinată. O adevărată domnişorică, îţi spui, privind-o cum şade elegantă pe băncuţă, cu gentuţa petrecută şi mâinile încrucişate pe genunchi. Are 13 ani. A participat la multe concursuri şi nu sunt puţine premiile pe care le-a câştigat. „Cea mai mare realizare a fost însă că mi-am învins timiditatea, vorbesc şi mă comport, atât pe scenă, cât şi în societate, cu mai multă uşurinţă“, îi place Ananiei să recunoască, privind cu detaşare spre aparatul de fotografiat şi urmând întocmai indicaţiile de scenă.
A început să ia ore de dans şi muzică de la cinci ani, la Palatul Copiilor din Craiova. Instrumentul care a cucerit-o definitiv a fost chitara, ale cărei taine vrea să le desluşească chiar în această vară. Pe lângă premiile la concursurile de frumuseţe, Anania a câştigat şi un trofeu la un concurs internaţional de poezie. E o copilă studioasă, citeşte mult, vrea să lucreze în media şi să aprofundeze domeniul muzicii. E o persoană echilibrată, spune ea, şi îşi doreşte stabilitate, o meserie care să-i dea încredere în ea şi în viitor. Şi, chiar de acum, …„vreau să le mulţumesc părinţilor mei pentru că m-au susţinut în tot ceea ce am realizat“, zâmbeşte Anania, cu atitudinea învingătorilor. „Îi mulţumesc mamei mele, care este croitoreasă şi mi-a creat toate costumele de până acum; şi tatălui meu, electromecanic, un suflet sensibil, care m-a învăţat să iubesc muzica şi poezia…“. Zâmbeşte apoi fericită şi se înclină graţios, ca o autentică Miss Univers.
        
Copiii din Oltenia, cei mai frumoşi din ţară

Pe 10 aprilie a avut loc, la Bucureşti, concursul naţional Mini Top Model România. La sfârşitul lui mai, a fost organizat concursul naţional de artă şi cultură pentru copii, Mini Miss şi Mini Mister România, acolo unde s-au premiat şi câştigătorii de la prima competiţie. Atât la Top Model, cât şi la Miss/Mister, oltenaşii noştri frumoşi de la Club Arti au fost desemnaţi câştigători.
Dintre cei 30 de participanţi, învingători la top model au fost craiovenii: Sorina Păun, Diana Neagoie şi Alexandru Silăescu – Mini Silver Top Model România. Theea Munteanu a câştigat titlul de Mini Top Model România, în vreme ce Vice Mini Top Model România a fost aleasă Tamara Găgeatu. S-a acordat la acest concurs şi un premiu special, Mini Star Cinema, Adrianei Gârtan.
La concursul Mini Miss/ Mister România au fost desemnate câştigătoare: Tamara Găgeatu, Diana Neagoie şi Alexandru Silăescu, fiecare la categoria sa de vârstă – Mini Miss România 2010. Cătălina Badea a câştigat locul al treilea, iar Anania Martin a primit un premiu special pentru cea mai bună ţinută de carnaval.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII