Ne topesc căldurile!



Primele zile de caniculă nu au adus evenimente deosebite în judeţul Dolj. Cu toate acestea, potrivit Serviciului de Ambulanţă Dolj, sâmbătă, în decurs de opt ore, s-au înregistrat aproximativ 40 de apeluri la numărul de urgenţă 112, mult mai puţin decât în verile trecute. Cei mai afectaţi de valul de căldură au fost bătrânii şi persoanele cu afecţiuni cronice (în special cardiacii şi diabeticii). Explicaţia numărului mic de cazuri este dată de faptul că a fost weekend şi oamenii au stat mai mult în casă.

Canicula este însă abia la început. Duminică a fost cea mai călduroasă zi din acest an, cu temperaturi de până la 38 de grade Celsius la umbră în Craiova. Meteorologii au prognozat însă temperaturi peste pragul de confort termic şi în zilele următoare. Astăzi sunt anunţate 35 de grade, iar mâine, miercuri şi joi, de până la 37 de grade Celsius.

Un pahar de apă la fiecare 15-20 de minute

În aceste condiţii, medicii menţin atenţionările speciale pentru populaţie. „Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00. Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise. Pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă. Beţi zilnic între 1,5-2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15-20 de minute“, recomandă dr. Dolores Tătar, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

Tot pentru aceste zile caniculare, mai trebuie să ştiţi că, dacă aveţi aer condiţionat, trebuie să reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu cinci grade mai mică decât temperatura de afară. Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 de grade Celsius. Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă sau la locul de muncă, petreceţi două-trei ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine).


Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) pentru că favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit etc).

Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice. Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii), deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă.

Ştrandurile, salvarea gorjenilor

O dată cu venirea vacanţei de vară, ştrandurile se umplu de tineri, dornici să scape de caniculă şi să se distreze. „Nu poţi nici să te odihneşti din cauza căldurii. Nici spre seară nu se mai răcoreşte pământul. Am ieşit un pic în faţa blocului, dar tot degeaba, că şi aici e cald. Am înţeles că ăsta este doar începutul“, a spus Romina Cinteză, din Târgu Jiu. Rovinărenii au ales fie ştrandul din oraş, fie malul Jiului. „Am preferat să vin la apă curgătoare. Stăm la iarbă verde şi facem un grătar, iar copiii se bălăcesc în apă. Este foarte frumos aici şi ne distrăm“, a spus Mihai Gămănescu, din Rovinari. Zeci de persoane au venit pe malul Jiului, în zona Rovinari. La lacurile de la Moi-Bâlteni nu mai aveai unde să parchezi maşina, iar pe Sohodol, sute de gorjeni s-au răcorit şi au profitat de sfârşitul de săptămână canicular. 


Galerie foto


Autori

Comenteaza acum

3 Comentarii

Alte stiri

17 octombrie 2017

Horoscop

Berbec Un membru al familiei nu îşi respectă o promisiune în legătură cu o sumă de bani. Nu vă grăbiţi să îi faceţi reproşuri! S-ar putea să aibă motive obiective şi ar fi bine să încercaţi să îl înţelegeţi. Astăzi

Sumarul ediției de luni, 14 iunie 2010

Actualitate

» Craiova: Arestat pentru fals de identitate
» Copil din Craiova, în comă la Bucureşti
» Craiova: Cu apometrul la control
» Înecat în Olt
» Craiova: Concurenţă mare pentru clasele bilingve de liceu
» 130 de ani de relaţii diplomatice între România şi SUA
» Craiova: Cod galben în saloane
» Recensământ după buletin
» Ţin cu dinţii de suplimente
» Americanii de la AES Corporation, singuri în cursa pentru blocul de 500 MW de la Işalniţa
» Medic de familie, amendat
» Cetăţenii români pot intra în Serbia doar cu buletinul
» Blaga: E nevoie de un nou împrumut de la FMI
» Bărbat dispărut la Osica de Sus
» Elevi premiaţi de ministrul educaţiei
» Şefi noi la SJU Slatina
» De trei ori mai puţine posturi titularizabile
» Dolj: Camorra lubeniţelor
» Eşec la modernizarea DN 66
» Oltenii trebuie să se concentreze pe gestionarea eficientă a deşeurilor
» Statul, acţionar minoritar la EnergoNuclear SA
» Mehedinţi: Primăriile nu mai pot să îşi achite facturile
» Pierderi de 40% în reţeaua de alimentare cu apă din Târgu Jiu
» Jana Prejbeanu, demisă de la SAJ Gorj pe motive politice

Local

» Panseluţe şi borcane cu dulceaţă în faţa casei lui Iliescu
» Cozma: Iliescu şi Roman mi-au oferit funcţii ca să vin cu minerii
» Ne topesc căldurile!
» 13-15 iunie 1990 – Cea mai sângeroasă mineriadă din România
» Încăierare la spălătorie
» Craiovenii, spaima nemţilor
» Craiovean, administrator al Depozitarului Central

Gorj

» Opt persoane arestate pentru un prejudiciu de 800.000 de euro
» Căpşunele au fost sărbătorite la Polovragi

Sport

» Serbia, fără replică
» Selecţionata Doljului a pierdut finala
» „Găzarii“ merg la turneul semifinal
» Slovenia a învins
» Campioana Italia intră în competiţie
» Final fericit pentru Gaz Metan CFR Craiova
» Cardoso, tot oltean, dar în Liga I
» Balaci suferă după Universitatea
» Fanii Ştiinţei, luaţi la mişto

Magazin

» Horoscop
» Scurte ştiri
» Balconul, în premieră la Naţionalul craiovean
» Fereşte-te de radar!
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Picătura de cunoaştere
» Bancul zilei
» Vremea în Oltenia

Top