„Se vor reduce şi pensiile funcţionarilor publici“, „Binefacerile crizei“, „Sistemul periculos al împrumuturilor“, „Scăderea dobânzilor“, „Stare de asediu!“. Acestea nu sunt titlurile unor articole din ziarele zilelor noastre, aşa cum aţi putea crede, ci sunt luate din presa de la 1931-1933.
Câteva pagini îngălbenite ale unor ziare din Oltenia – Curierul Olteniei, Nădejdea: Organ al Partidului Naţional Liberal din Dolj, Conştiinţa Naţională – adăpostite între cartoanele vechi ale unei mape ascund adevărurile şi situaţia unei ţări încercate de marea criză economică interbelică.
Primul ziar al vremii care ne atrage atenţia este Nădejdea, datat „februar 1931“, prin articolul de pe prima pagină al profesorului Păunescu-Ulmu, intitulat „Binefacerile crizei“. Nota „optimistă“ de la început sună cam aşa: „Vechiul an s’a încheiat, mohorât, cu îndoeli bogate; cu speranţe puţine. Sărbătorile s’au scuturat peste toţi, plictisitoare, veştede şi vestitoare de mizerii pentru câţi. Sărbători triste, an vechi, încheiat trist, an nou început cu impozite ucigătoare, cu salarii scăzute crâncen, cu profesori şi şcolari desfiinţaţi pe drumuri, cu negoţul mort, cu economii asvârlite în aer, cu incapacitatea tuturor de a mai achita fiscul, cu şomajul intelectual, singurul şi veritabilul şomaj din ţara noastră, umflându-se în proporţii înspăimântătoare şi, mai ales, cu aceiaşi conducători neputincioşi şi incorecţi. Criza se va desfăşura imensă şi otrava ei va distruge multe“.
Un titlu frapant de actual din acelaşi ziar al vremii – „Se vor reduce şi pensiile funcţionarilor publici“, în Curierul Olteniei, din 10 ianurie 1932, ne determină să parcurgem rând cu rând şi literele mici ale acestui articol. „Guvernul a hotărât să reducă pensiile funţionarilor publici. În acest scop s-a alcătuit un jurnal al consiliului de miniştri prin care se reduc pensiile tuturor categoriilor de pensionari ai statului. Această hotărâre a guvernului este motivată pe faptul că în bugetul Casei pensiilor s’ar produce în cursul anului viitor – din cauza reducerii salariilor funcţionarilor publici – un deficit de aproape 800 milioane lei“.
Ciclicitatea vieţii
Doar limbajul şi foaia galbenă din faţă te conving că nu citeşti un cotidian al zilelor noastre. Curiozitatea ne împinge să căutăm cu asiduitate alte ziare, pentru a vedea cum a evoluat criza economică interbelică, atât de asemănătoare, cel puţin în privinţa măsurilor adoptate, cu cea trăită azi de noi. Şi găsim alt titlu: „Sistemul periculos al împrumuturilor“, semnat de profesor D. Dănescu. Ne aplecăm cu atenţie şi asupra sa. „Dintre toate soluţiile ce încătuşează viaţa economică, sistemul împrumuturilor este cel mai nenorocit… Politicienii epocii de după război nu s’au gândit o clipă dacă generaţiile de azi, care au moştenit o ţară bogată şi întregită, au sau nu dreptul să arunce asupra generaţiilor viitoare sarcini izvorâte din necumpătarea lor.
Cine ne dă dreptul să presupunem că generaţiile viitoare vor avea o situaţie economică mai favorabilă?…
Soluţionarea împrumuturilor, atât de riscantă, tinde să devină un sistem. Ea este totdeauna întrebuinţată pentru acoperirea dificitelor provenite mai ales din nepricepere şi necinste, deşi încătuşează, sufocă şi angajează periculos viitorul“.
Ţara în fierbere
Conştiinţa naţională din 14 februarie 1933 titra cu litere mari: „Stare de asediu!“. Un titlu care te cutremură şi în faţa căruia îţi spui în gând: măcar aici lucrurile să nu se repete. Grigore Bran scria în acea pagină de ziar, sub acel titlu: „Ţara e în fierbere. Proteste şi manifestaţiuni adânc tulburătoare a liniştei se vădesc şi se afirmă tot mai puternic pe zi ce trece. Toţi cei loviţi în existenţă prin noua «curbă de sacrificiu» îşi strigă desnădejdea, de la un capăt la altul al ţării, cerând – pentru munca prestată – dreptul la un trai omenesc…. În Parlament, în urma unui magistral discurs, D-l Doctor N. Lupu e ameninţat cu moartea de deputatul Robu…
Şi în acest timp, pentru «a calma spiritele», guvernul vine cu legea stării de asediu – s-o impună ca o supremă lege. Va putea guvernul să înăbuşe suferinţa şi revolta unui popor printr’o biată lege a stării de asediu?
Ne îndoim.
Mai bine s-ar fi căutat să se îndrepte lucrurile aşa cum cer bunul simţ şi echitatea. Să se fi căutat să se stârpească abuzul, hoţia şi favortizmul, iar nu să se încerce să se înăbuşe glasurile ce cer egalitate şi cinste.
Starea de asediu este un anesteziant, dar niciodată medicamentul care să combată, eficace, răul.
Cu baioneta poţi face şi impune orice, un lucru nu se poate, să stai comod în vârful ei“.
Numerele disparate ale ziarelor vremii aflate în posesia Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman“ nu ne ajută să aflăm finalul crizei, dar ne dovedesc ciclicitatea unor vremuri, pe care ne-am fi dorit din tot sufletul să nu le fi trăit.
