În zilele noastre ştim multe despre corpul omenesc. Au mai rămas multe necunoscute, mai ales în legătură cu funcţionarea sistemului nervos. Ştim care este rolul inimii, care este rolul ficatului, care este rolul plămânilor, care este rolul venelor şi arterelor. Dar până s-a ajuns aici, oamenii au formulat mai multe teorii, mai multe ipoteze. Prin cercetări, prin experimente, prin discuţii, unele au fost confirmate, altele au fost infirmate. În perioada 130- 200 e.n., adică după încheierea războaielor dintre daci şi romani, medicul Claudius Galenus sau Galen, o vreme medic al unei şcoli de gladiatori, a demonstrat că urina se formează în rinichi, nu în vezica urinară, a demonstrat că prin artere şi vene circulă sânge şi nu aer, cum se credea până atunci. Cu toată experienţa sa şi valoarea incontestabilă, considera că organul intern cel mai important al corpului este ficatul, unde alimentele sunt transformate în sânge. Au trecut peste 1.400 de ani până când au fost descoperite legile adevărate ale circulaţiei sângelui de către William Harvey.
Incursiune în biografie
William Harvey s-a născut pe 1 aprilie 1578, în localitatea Folkestone, Anglia. Tatăl său era om de afaceri, iar cei cinci fraţi mai mici ai lui William au continuat afacerile tatălui. William a preferat studiul, învăţătura. La vârsta de 16 ani cunoştea foarte bine latina şi greaca, altfel spus, cunoştea două limbi de circulaţie internaţională la vremea aceea. A obţinut o bursă la un colegiu din Cambridge, unde a studiat medicina şi artele. În acea perioadă a asistat şi la câteva disecţii efectuate pe criminali executaţi. A absolvit studiile la Cambridge, în 1597, şi a continuat să studieze la Universitatea din Padova, în Italia. Aici, mentorul său a fost celebrul Fabrizio d’Aquapendente, care descoperise existenţa valvulelor venoase, dar nu a înţeles rolul acestora. Harvey nu este mulţumit de explicaţiile date de maestrul său şi se angajează să rezolve problema circulaţiei sanguine.
Începuturi
Întors în Anglia (1602), s-a căsătorit cu Elizabeth Browne, fiica medicului care funcţiona la curtea reginei Elizabeth I, alianţă ce i-a permis să ocupe mai multe funcţii importante, printre care şi cea de conferenţiar de anatomie şi chirurgie. În 1616, adică acum aproape 400 de ani, a ţinut primele cursuri de medicină. Şi-a dedicat toate cercetările unei singure probleme: circulaţia sângelui în corpul uman. Până atunci se considera că ficatul are rolul principal în circulaţia sângelui şi că prin artere circulă aerul din plămâni. Pentru a defini modul de mişcare a sângelui prin organism, a efectuat mai multe vivisecţii pe câini. Acestora le lega diferite vene şi artere din anumite părţi ale corpului. Blocând vena cavă, a observat că vasele se tumefiază spre extremităţi. Această descoperire a fost tema unuia dintre cursurile pe care le-a ţinut, după anul 1615, la Lumley College, la catedra de chirurgie şi anatomie.
Cercetare sistematică
Timp de 12 ani, Harvey a condus experimente în faţa membrilor Colegiului Regal al Medicilor din Londra. Avea nevoie de susţinerea acestora pentru teoria sa, care schimba multe dintre teoriile existente. Spre exemplu, Harvey a introdus ideea revoluţionară că sângele se mişcă într-un fel de circuit prin corp, pornind de la inimă către arteră, apoi către vene şi se întoarce la inimă. Apoi, prin experimente pe animale şi oameni, Harvey a demonstrat cum circulă sângele prin corp. Când o arteră e blocată, venele care o drenează nu mai funcţionează. Când o venă se blochează, ea se umflă sub locul blocajului, dar umflătura dispare când blocajul este îndepărtat. El a arătat că valvele permit sângelui să circule numai în direcţia inimii. Toate aceste descoperiri au dovedit că sângele se mişcă într-un circuit prin corp, deci există o „circulaţie sanguină“.
În anul 1628, Harvey a publicat, la Frankfurt, renumita lucrare „Despre mişcarea şi circulaţia sângelui la animale“. Lucrarea conţinea descrierea sistemului circulator, al cărui element de bază este inima, care pompează sângele din artere în aortă şi mai departe spre extremităţi şi alte părţi ale corpului. William Harvey a propus metode fizice de studiu al curgerii lichidelor prin tuburi elastice şi a folosit metode matematice cantitative. A dovedit, folosindu-se de calcule hidraulice, că inima transfuzează la fiecare oră 245 de litri de sânge. În prefaţa acestei cărţi scria: „Nu vă îndemn să învăţaţi anatomia din axiomele filozofilor, ci din disecţii şi din creaţiile naturii“. Aşadar, William Harvey propunea ca experimentul să stea la baza investigaţiilor din medicină. Descoperirea sa a fost comparată cu descoperirea telescopului, care a răsturnat totul în astronomie. Descoperirea legii de circulaţie a sângelui a întors medicina pe dos. El a demonstrat în mod logic că trebuie să existe o circulaţie a sângelui, deoarece sângele ieşea dintr-o jumătate a inimii şi se întorcea în cealaltă, într-o cantitate mult mai mare decât cea care ar fi putut încăpea la un moment dat în corp. Dar nu putea să vadă cum ajungea sângele dintr-o jumătate în alta. Existenţa vaselor capilare fine prin care curge sângele avea să fie dovedită mai târziu de Malpighi (1628 – 1694 ), folosind alt instrument optic nou, microscopul. Deşi efectul imediat al descoperirii lui Harvey a fost neînsemnat, ea a fost determinantă pentru evoluţia fiziologiei. Harvey a impus imaginea organismului ca un complex de organe prevăzute cu un sistem de vase sanguine care asigură hrănirea lor.
Tributul înaintaşilor
Fără a minimaliza valoarea descoperirilor lui William Harvey, trebuie amintită contribuţia adusă cu aproximativ 100 de ani înainte de Andreas Vesalius, belgian, fiu de farmacist. Acesta, la vârsta de 23 de ani, în 1537, a obţinut, tot la Universitatea din Padova, diploma de medic şi a fost numit şeful disciplinei de anatomie şi chirurgie. Încă din vremea studenţiei făcea disecţii pe muribunzi, înainte de a fi îngropaţi. Vesalius a angajat pictori pentru a desena anatomia corpului uman. În 1543 a finalizat şi publicat un tratat de anatomie, în şapte volume, care conţinea peste 200 de desene de o valoare ştiinţifică remarcabilă deoarece anatomia umană se baza pe disecţie şi observaţii minuţioase, spre deosebire de etapa anterioară, bazată pe texte rigide cu rădăcini încă din antichitate. După publicarea tratatului se refugiază la Madrid, unde apare ediţia a II-a (1555). Aici este condamnat, ca eretic, la moarte prin ardere pe rug. Pedeapsa este comutată într-o călătorie la Ierusalim, dar pe drum este mâncat de rechini în Marea Mediterană.
În acest context trebuie menţionat şi tabloul „Lecţia de anatomie a doctorului Tulp“, realizat în 1632 de pictorul olandez Rembrandt, operă care se încadrează în genul pictural de grup tradiţional legat de breasla chirurgilor.
William Harvey s-a stins din viaţă pe 3 iunie 1657, la vârsta de 79 de ani, în urma unui accident vascular cerebral, în Essex, Anglia.
Îndemnul lui William Harvey
William Harvey propunea ca experimentul să stea la baza investigaţiilor din medicină spunând: „Nu vă îndemn să învăţaţi anatomia din axiomele filozofilor, ci din disecţii şi din creaţiile naturii“.
