Mamă bună

Relaţia dintre mamă şi copil este specială şi nu are substitut. De ea depinde felul în care cel mic creşte, echilibrul său şi personalitatea de mai târziu. Este atât de complexă, încât include şi dragostea paternă.
Printre sfaturi şi îndemnuri, reţete şi ponturi despre cum să ai o carieră de succes, cum să echilibrezi timpul petrecut la serviciu cu cel dedicat familiei sau despre cum să descoperi cel mai scurt drum spre fericire, ar trebui să-şi găsească loc şi recomandările oferite de una dintre cele mai importante psihanaliste din Franţ­a şi din lume, Françoise Dolto, scrie avantaje.ro.
Ce presupune maternitatea, care este idealul feminin şi care sunt consecinţele, pe plan psihologic, ale avortului, sunt câteva dintre subiectele „la ordinea zilei“ cu care psihologii se confruntă în fiecare zi, în încercările de a rezolva problemele pacienţilor. Răspunsurile lui Françoise Dolto pot fi un prim îndemn care să te ghideze în descoperirea propriei identităţi şi, de ce nu, te pot reorienta spre lucrurile şi persoanele cu adevărat importante din viaţa ta.
Există un instinct matern? Da, există femei materne a priori, chiar şi în rândul celor care nu sunt mame. Femeile care au mai mulţi copii îşi iubesc toţi copiii, dar au o preferinţă agresivă pentru cei care seamănă cu ele.
Dar dragostea paternă? Există ea înainte ca bărbatul să devină tată? Tatăl copilului este permanent inclus în mamă, fie că aceasta este sau nu conştientă de aceasta. La fel se întâmplă şi cu copilul. Un copil dă impresia că îşi iubeşte numai mama. De fapt, el iubeşte o mamă cooptată de un tată. Încă de la început există o astfel de trinitate. Când se implică, copilul nici nu-şi dă seama că are un tată. Dar dacă el nu este prezent, copilul realizează că îi lipseşte ceva. Pentru copil, mama este o mamă-tată.
Ce se întâmplă când părinţii se despart? Copilul nu va simţi această ruptură de vreme ce tatăl e prezent în viaţa mamei sale (cu o influenţă pozitivă sau negativă). Dacă părinţii s-au despărţit, această ruptură nu e adesea decât aparentă, dat fiind că un tată are mereu grijă de copilul lui, fie şi numai pentru a-l certa când face prostii. Sunt rare cazurile în care un tată uită că are un copil cu o femeie, chiar dacă se desparte de ea. De aceea, suma de bani lunară, deşi minimă şi deci simbolică, pe care judecătorul o stabileşte pentru tată în caz de divorţ, este o clauză importantă pentru viitorul copilului. Anumite mame divorţate, cu o bună situaţie materială, renunţă uneori la aceste rate lunare, fapt pentru care ar trebui sancţionate legal, fiindcă în acest fel îşi privează copiii de ceea ce le aparţine de drept.
Este o soluţie bună ca mama să-şi încredinţeze copilul soacrei? Da. Este curios că multe femei refuză să-şi lase copilul în grijă soacrei lor: de fapt, pentru copil, aceasta ar fi o soluţie bună. Femeile îşi doresc mult să-şi încredinţeze copilul propriilor mame, dar refuză să-l lase în grija soacrelor fiindcă, în adâncul sufletului lor, ele simt că micuţul le aparţine în întregime, e un copil care aparţine descendentei materne.
E grav ca un copil să-şi iubească numai mama? Cu cât copilul va dezvolta un ataşament matern exclusiv, cu atât mai mari vor fi şansele ca ruptura faţă de mamă, fără tranziţie, să-l mutileze. Dacă un copil va fi des­­părţit în mod brutal de mama lui la o vârstă cuprinsă între unu şi cinci luni, ca o consecinţă a acestui fapt, el poate prezenta o nevroză foarte gravă sau chiar o psihoză, adică o formă de nebunie infantilă numită hospitalism. Acest copil este ca o plantă care a fost dezrădăcinată, nemaiputând vreodată să-şi găsească rădăcinile.
„Iubirea de mamă“ înseamnă să te simţi responsabilă? Cea mai bună dovadă a dragostei materne e să fii mereu disponibilă, de fiecare dată când copilul tău are nevoie de tine. Între mamă şi copil funcţionează un adevărat radar. Dar, dacă e vorba despre un capriciu al bebeluşului, dacă acest radar funcţionează doar la nivelul mamei, iar copilul nu are nevoie de el, înseamnă că femeia este o mamă anxioasă care, probabil, ea însăşi nu s-a simţit în siguranţă alături de propria mamă, atunci când era mică. Reacţiile în lanţ, de la mamă la fiică, sunt cele mai frecvente. O femeie traumatizată de o dramă petrecută în copilărie riscă să devină o mamă anxioasă.
În general, femeile preferă fetele sau băieţii? A prefera un sex celuilalt este semnificativ şi demonstrează că femeia a întâmpinat dificultăţi în relaţia cu tatăl ei, dacă se teme să aibă băiat, sau cu mama ei, dacă o sperie gândul să dea naştere unei fetiţe.
Între 16 şi 20 de ani, copiii au adesea sentimentul că sunt neînţeleşi de adulţi. Este un eşec al părinţilor? Dimpotrivă. Acest sentiment le va permite tinerilor să devină adulţi. În caz contrar, ei ar simţi că primesc mereu aprobarea acestora şi astfel nu ar mai părăsi niciodată casa părintească. Acest sentiment apare încă de la originea vieţii: dacă fătul se simte prea bine în uter, el nu se naşte; dacă adolescentul se simte prea bine în climatul său familial, el nu-şi asumă responsabilităţile care-i revin. Unele mame sunt puse la grea încercare şi resimt acest lucru ca pe o adevărată ruptură. Este valabil şi pentru anumiţi taţi. Este un moment de risc social, tot aşa cum sarcina este un risc biologic. Trebuie ca mama să abordeze toate aceste probleme plină de încredere spunându-şi: „Nu ştiu ce se va întâmpla, dar ştiu că a sosit momentul“.