5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Bătută de medic


O asistentă de la cabinetul medical şcolar al Colegiului Naţional „Ion Minulescu“ a fost bătută ieri de stomatologul unităţii. Asistenta, însărcinată în luna a patra, spune că, fără motiv, doctorul a lovit-o cu pumnii şi cu palmele, scăpând după ce a intervenit unul dintre gardienii liceului. Medicul neagă că ar fi lovit-o. Conducerea unităţii spune că doctorul nu este la prima abatere şi că a făcut plângeri în repetate rânduri la Direcţia de Sănătate Publică pentru a lua măsuri împotriva lui.

O asistentă din cadrul cabinetului medical şcolar al Colegiului Naţional „Ion Minulescu“ din Slatina, gravidă în luna a patra, a fost bătută ieri de medicul stomatolog al unităţii. Patricia Ardeleanu, de 30 de ani, asistenta agresată, susţine că medicul Florin Anghelescu a lovit-o fără motiv. „Abia intrase în tură, la ora 12.00. Pentru că îi cunoşteam comportamentul agresiv, am vrut să îl evit şi am stat în cabinetul alăturat. El a venit peste mine şi a început să mă lovească. M-a lovit cu pumnii în spate, după care a vrut să îmi dea peste faţă. M-am ghemuit ca să nu îmi dea în burtă, pentru că sunt însărcinată în luna a patra. M-a lovit peste faţă şi mi-a dat cu pumnul în ureche“, a declarat asistenta Patricia Ardeleanu.

Bătaie cu repetiţie

Cadrele şcolare din instituţie au declarat că au fost martore când aceeaşi asistentă a mai fost bătută tot fără motiv de Anghelescu. „În urmă cu aproape o lună, înaintea sărbătorilor, a mai bătut-o o dată. Tot fără motiv. Chiar eu am fost martor şi atunci am chemat poliţia“, a declarat un profesor din cadrul colegiului, care a dorit ca identitatea sa să rămână sub protecţia anonimatului.
Declaraţii similare au dat şi alte cadre didactice, dar şi personalul auxiliar, care au dezvăluit faptul că medicul se poartă ciudat şi că Patricia Ardeleanu nu este singura asistentă pe care a bătut-o stomatologul Anghelescu. „A mai bătut şi alte asistente. Nu sunt prima. Celelalte au plecat de aici după ce le-a bătut“, a declarat femeia agresată.

Acuze

Unele cadre didactice ale liceului spun că medicul Anghelescu s-ar face vinovat şi de alte fapte. Acestea îl acuză pe doctor de faptul că ar urina pe ustensilele medicale din dotarea cabinetului. De acest fapt nu sunt străini nici reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt. Potrivit unor informaţii din interiorul DSP Olt, în repetate rânduri conducerea, precum şi cadrele medico-sanitare din liceu ar fi reclamat comportamentul doctorului.

Stomatologul neagă

La rândul său, medicul învinuit are altă variantă. În încercarea de a se apăra, stomatologul ba spune că n-a lovit-o, ba că asistenta ar fi luat nişte materiale medico-sanitare din cabinet fără voia lui. Florin Anghelescu spune că nimic din cele declarate de asistentă nu ar fi adevărat.
„Nu este adevărat. Nu am lovit-o“, a declarat el iniţial, după care şi-a schimbat brusc opinia.
„Când am venit la serviciu, am găsit halatul pe jos… gumă de mestecat lipită pe dulap, iar uşa unui dulap era deschisă, fără lacăt pe ea. Am găsit şi nişte materiale lipsă“, a oferit drept scuză pentru fapta sa medicul.
Prezent în incinta colegiului, tatăl medicului a încercat să îi ia apărarea fiului: „Este o diversiune. Vor să scape de el“.

Directoarea liceului cere sprijinul DSP Olt

Conducerea instituţiei solicită în această situaţie sprijinul DSP Olt. „Nu ştim ce să mai facem. Medicul stomatolog nu se află la prima abatere de acest fel. A mai agresat-o pe această asistentă. Am sesizat şi atunci Direcţia de Sănătate Publică Olt, poliţia, dar, din păcate, nu s-a făcut nimic. A primit o amendă de 200 de lei.
Pentru faptele sale am depus în repetate rânduri şi alte sesizări la Direcţie prin care reclamam purtarea lui necorespunzătoare. Probabil că ar fi trebuit să renunţăm demult la acest cabinet, dar s-a dovedit că este util pentru elevii noştri. Sperăm ca DSP Olt să ne sprijine“, a declarat Aurelia Cotoşman, directoarea Colegiului Naţional „Ion Minulescu“.
Florin Anghelescu este medic la colegiu de aproape zece ani. Conducerea DSP Olt nu a putut fi contactată pentru a i se lua un punct de vedere în acest caz, în ciuda insistenţelor reporterilor. Poliţiştii investighează cazul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

21 COMENTARII