12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCursuri gratuite pentru întreprinzătorii doljeni

Cursuri gratuite pentru întreprinzătorii doljeni

Întreprinzătorii care şi-au deschis o firmă sau care visează la una pot, începând de luna viitoare, să participe la cursuri gratuite care vizează iniţierea şi dezvoltarea aface-rilor, transferul tehnologic, proprietatea intelectuală, precum şi asigurarea calităţii, respectiv certificarea societăţilor.

Chiar dacă este încă o perioadă economică destul de dificilă, specialiştii în domeniu sunt de părere că este un moment prielnic de lansare a unei afaceri. „Este momentul potrivit pentru că avem mai mult timp decât într-o perioadă în care piaţa este aglomerată“, a declarat Gabriel Vlăduţ, preşedintele Asociaţiei Române pentru Industrie Electronică şi Software (ARIES), filiala Oltenia, la seminarul „Iniţierea unei afaceri“, organizat ieri, la Craiova, în cadrul proiectului „Promovarea culturii antreprenoriale – condiţie esenţială a creşterii inovării şi dezvoltării afacerilor în Regiunea Oltenia-RegInov“, derulat de ARIES în parteneriat cu ARoTT (Asociaţia Română pentru Transfer tehnologic şi Izolare), ADR (Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia), OTIMMC (Oficiul Teritorial pentru IMM şi Cooperaţie), AIESEC, Camera de Comerţ şi Industrie Râmnicu Vâlcea şi SC Ipa SA, Sucursala Craiova. Seminarul a urmărit creşterea competitivităţii pe termen lung a economiei româneşti, în special în domenii de high-tech cu înalt potenţial inovativ şi de competitivitate, dezvoltarea capitalului uman din România, în special în zona antreprenorială, pentru a compensa numărul mic de întreprinzători, şi promovarea dezvoltării teritoriale echilibrate.

Cum se desfăşoară cursurile

În calitate de coordonator al proiectului, Gabriel Vlăduţ a explicat că, începând din februarie, persoanele de conducere din cadrul firmelor (orice fel de firmă, din orice domeniu de activitate, cu condiţia să fie IMM), precum şi întreprinzătorii care doresc să-şi deschidă o afacere pot participa la cursuri gratuite care să-i ajute să se dezvolte şi să capete experienţa necesară pentru a deveni competitivi şi puternici. „În această perioadă facem înscrieri pentru cursurile care se vor desfăşura atât în sistem clasic, cât şi prin intermediul unei platforme e-learning, utilizând variate instrumente web, cu rol de comunicare, informare şi evaluare. Avem un target de 100 de participanţi, dar credem că numărul lor va fi mai mare“, a explicat Gabriel Vlăduţ. Cursurile vizează „Iniţierea şi dezvoltarea afacerilor, managementul firmei“, „Afacere inovativă, Transfer tehnologic, Proprietate intelectuală“, „Finanţarea ideilor inovative“, „Asigurarea calităţii; Certificarea firmelor conform standardelor ISO“, „Tehnici de negociere, marketing“ şi „Utilizarea tehnicii de calcul cu structura distribuită“. Cei interesaţi de astfel de cursuri se pot înscrie atât la sediul ARIES, cât şi pe internet, pe site-ul www.cultura-antreprenoriala.ro, elaborat în cadrul proiectului „Promovarea culturii antreprenoriale – condiţie esenţială a creşterii inovării şi dezvoltării afacerilor în Regiunea Oltenia-RegInov“.

Cum se iniţiază o afacere

Participanţii la seminarul „Iniţierea unei afaceri“ au fost informaţi şi cu privire la programele de finanţare derulate prin OTIMMC. Reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie Râmnicu Vâlcea au prezentat organizaţiile-suport pentru afaceri, traseul punerii în practică a unui business, detalii cu privire la planul de afaceri şi elaborarea sa, precum şi cu privire la procedura pentru constituirea şi înregistrarea unei societăţi comerciale.

Proiect finanţat prin POSDRU

Proiectul „Promovarea culturii antreprenoriale – condiţie esenţială a creşterii inovării şi dezvoltării afacerilor în Regiunea Oltenia-RegInov“ este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, Axa prioritară „Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor“, Domeniul majoritar de intervenţie „Promovarea culturii antreprenoriale“.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII