21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalCadrele medicale, obligate să se vaccineze

Cadrele medicale, obligate să se vaccineze

Medicii, asistenţii me-dicali şi infirmierele care refuză să se vaccineze împotriva gripei noi nu vor mai avea voie să se apropie de bolnavi.

Vaccinarea cadrelor medicale a devenit de ieri obligatorie. Potrivit unei adrese a Ministerului Sănătăţii, semnată de secretarul de stat prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, toţi medicii şi asistenţii medicali va trebui să se vaccineze împotriva gripei noi, altfel riscă să nu mai poată profesa.
„Personalului medico-sanitar care refuză vaccinarea i se va interzice prestarea de activităţi medicale care presupun prezenţa pacienţilor“, se arată în respectivul comunicat.
Este lesne de înţeles că impunerea vaccinării a născut sentimente de tot felul în rândul cadrelor medicale. Unele au afirmat că decizia este binevenită, pentru că pacienţii trebuie protejaţi. „Sunt absolut de acord. Este foarte bine, atât pentru cadrele medicale, cât şi pentru restul populaţiei să se vaccineze. Gripa nu este o boală mortală. Au murit pentru că erau la sfârşitul vieţii, nu din cauza acestei boli, dar se răspândeşte uşor“, a declarat dr. Alexandru Cameniţă, şeful Clinicii de Neurochirurgie de la Spitalul de Urgenţă Craiova.
Alte cadre medicale susţin că vaccinarea este o decizie personală, dar cu toate acestea sunt de acord ca imunizarea să fie obligatorie. „Din punct de vedere teoretic este un abuz. Practic, este o decizie bună pentru că personalul medical trebuie să se protejeze şi să-i protejeze pe cei din jur“, a spus dr. Radian Vasilovici.

Multe cadre medicale refuză în continuare vaccinarea

Un număr destul de mare de cadre medicale refuză însă în continuare să se vaccineze şi consideră că Ministerul Sănătăţii comite un abuz.
„Părerea mea este că imunizarea împotriva gripei AH1N1 ar trebui să fie lăsată la latitudinea fiecărei persoane, pentru că altfel se încalcă drepturile cetăţenilor. Este adevărat că în sistemul sanitar riscul de îmbolnăvire este mai mare, dar există măsuri de protecţie personale prin purtarea echipamentului de protecţie: bonetă, mască de protecţie, halat, ochelari, mănuşi“, a spus Ion Cotojman, liderul Sindicatului SANITAS de la Spitalul de Urgenţă Craiova.
Ieri, în întreg spitalul se completau tabele în care angajaţii trebuia să-şi exprime opţiunea pentru sau contra vaccinării. Peste tot, părerile erau împărţite. În unul dintre blocurile operatorii ale unităţii sanitare, de exemplu, 14 angajaţi semnaseră pentru vaccinare, în timp ce alţi zece erau împotrivă. Sindicatele se tem însă că dacă se va ajunge la situaţia ca un număr mare de angajaţi să refuze vaccinarea, multe secţii ar putea înceta să mai funcţioneze, pentru că angajaţii, potrivit adresei de la Ministerul Sănătăţii, nu ar mai avea voie să lucreze la patul bolnavului. Cadrele medicale văd totuşi măsura Ministerului Sănătăţii mai mult ca pe o recomandare, considerând că pentru a le obliga să nu se mai apropie de bolnavi este nevoie de mai mult decât de o simplă adresă.

Noi centre de vaccinare

În Dolj, au fost vaccinate împotriva gripei noi 18.000 de persoane, dintre care 11.000 numai în ultima săptămână. Direcţia de Sănătate Publică a anunţat deschiderea unor noi centre de vaccinare, în special pentru neasiguraţi, la spitalele din Băileşti, Dăbuleni, Calafat şi Segarcea, pe lângă cel existent, la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş“ din Craiova, unde populaţia va putea merge să se vaccineze.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

24 COMENTARII