În România nu există dezbateri despre dreptul de a alege, despre dreptul de a întrerupe o sarcină, despre vină, despre urmări, despre vieţile aruncate la gunoi. Clinicile de ginecologie scot profit bun din chiuretaje, iar oamenii arată cu degetul incriminând interdicţiile inumane din perioada de dinainte de ‘89. Avortul însă este mai mult decât o intervenţie banală, o rezolvare comodă a unei sarcini nedorite.
„M-am trezit într-o dimineaţă şi am simţit că se-nvârteşte camera cu mine. Mă simţeam rău, ciudat. Îmi venea să vomit. Am intrat în baie şi am stat minute întregi. Într-un final, a fost bine. Mi-a trecut. Eram prea tânără să-mi fac griji. Până când, în altă dimineaţă, s-a întâmplat la fel. Atunci m-am speriat. În timp ce mă priveam în oglindă –
parcă încercam să descifrez ce se întâmplă cu organismul meu –
mi-a trecut un cuţit prin suflet. Inima a început să bată repede, foarte repede. Toate celelalte semne mi s-au arătat clare dintr-o dată“. Glasul Alexandrei B. tremură, suflul i se-ngreunează şi ochii i se umezesc. Cutele de pe frunte se regrupează, strângându-se a tristeţe, buzele se încleştează de durere. Au trecut câţiva ani de atunci. „A fost cea mai mare greşeală pe care am făcut-o în viaţa asta, până acum. Şi pentru ea mi se pare că o să plătesc cât oi trăi. N-am ţinut sarcina. N-am fost în stare. Eram prea tânără, inconştientă. Părinţii s-au opus vehement, abia intrasem la facultate, aveam planuri măreţe de realizat….“, rosteşte ironic, dând din cap.
Alegerea de la fiecare pas
Ce s-a petrecut înainte s-a şters aproape definitiv. Băiatul, momentele de inconştienţă şi pripeală, întâlnirile… Au rămas însă să-i chinuiască sufletul şi să taie ca un cuţit în carne vie clipele de coşmar prin care a trecut din momentul în care a decis să renunţe. Şi acum regretă. Regretă, mai ales, naivitatea şi iresponsabilitatea ei, faptul că ar fi putut să evite, să fie atentă, să se protejeze. „Am avortat. Şi odată cu fiinţa aceea mică a murit şi ceva din mine, ceva ce nu mai poate fi nicicând trezit la viaţă…“. Fiecare secundă pare o balanţă ale cărei consecinţe nu le vedem, nu le bănuim. Uneori, e simplu. „Cred că în fiecare moment facem o alegere. Dacă aş fi fost prudentă, dacă aş fi ales să mă gândesc la urmări n-ar mai fi trebuit să aleg apoi dacă dau viaţă sau nu. Dar, neacţionând în nici un fel, a fost alegerea mea…“.
În cifre şi definiţii
România. Un raport al Institutului de Politici Familiale arată că, la nivelul anului 2007, s-au înregistrat 150.246 de avorturi. Cu doar câţiva ani în urmă, ţara noastră era fruntaşa continentului. Acum, a ajuns pe locul al treilea, după Marea Britanie şi Franţa.
Avortul. Specialiştii îl definesc ca terminarea sarcinii înainte ca fătul să fie viabil, fiind desemnată, în general, perioada de dinaintea celei de-a 24-a săptămâni. Viabilitatea este considerată ca fiind momentul în care fătul poate supravieţui în afara uterului matern, chiar cu riscul de a fi susţinut artificial. De obicei, acest moment este considerat la aproximativ şapte luni (28 de săptămâni), dar poate fi şi mai devreme, chiar la 24 de săptămâni.
Evoluţia în burtica mamei
Inima copilului începe să bată la aproximativ 21 de zile de la fertilizare. Sistemul nervos pleacă să se dezvolte în timpul celei de a treia săptămâni de sarcină, iar până la începutul celei de a cincea săptămâni creierul se divide în cinci vezicule cerebrale primitive. Rinichii permanenţi apar în săptămâna a cincea şi încep să funcţioneze aproximativ şase săptămâni mai târziu. Undele cerebrale ale copilului în dezvoltare sunt măsurabile pentru prima dată în cea de-a şasea săptămână de sarcină. Diafragma se formează la şase săptămâni şi este completă până la opt săptămâni. Sughiţul a fost observat încă de la această fază timSpurie. Deoarece uterul este relativ insensibil la atingere, iar trupul embrionului este încă atât de mic, mama nu poate simţi primele mişcări ale bebeluşului, care au loc la aproximativ şase săptămâni. Formarea sistemului imunitar începe la şapte săptămâni, când limfocitele B, un tip de celule sanguine, apar în ficat. La zece săptămâni, acestea sunt prezente în splină şi în sânge. Deja la 11 săptămâni apar dovezile competenţei imunologice, care este definită ca abilitate de a lupta împotriva infecţiei. Bebeluşul are celule care formează mugurii gustativi la începutul săptămânii a şaptea. Acum, îşi poate roti capul şi îşi atinge faţa cu mâinile. Embrionul de şapte săptămâni a fost fotografiat sugându-şi degetul. Sexul genetic al fiecărui individ este definit din momentul concepţiei, dar organele sexuale interne încep să se formeze la şase – şapte săptămâni. Perioada embrionară – care se întinde de la concepţie până la opt săptămâni inclusiv – este importantă, căci dezvoltarea celor mai importante organe se produce în această perioadă. Prima activitate cerebrală detectabilă ca răspuns la noxe şi stimulare dureroasă apare prima dată între nouă şi zece săptămâni. De la nouă săptămâni până la naştere, copilul se numeşte făt (fetus). Ochii se închid la nouă săptămâni şi rămân închişi până la 26 de săptămâni. Buzele sunt acum complet formate. În a zecea săptămână de viaţă, copilul poate să producă atât mişcări lente, cât şi mişcări rapide, cu membrele inferioare şi cele superioare. Unghiile încep să se dezvolte acum. În cel de-al doilea trimestru (trei – şase luni), se remarcă o achiziţie rapidă de funcţii noi. Începând cu vârsta de 14 săptămâni, fătul are deja mişcări de deglutiţie. Acesta poate răspunde la stările emoţionale ale mamei, prin intensificarea activităţii motorii sau a frecvenţei cardiace. Trimestrul al treilea de sarcină (şase – nouă luni) se caracterizează printr-o creştere în dimensiune a fătului, care implică predominant ţesutul celular subcutanat şi masa musculară.
Pro şi contra
Nu există bine şi rău, alb şi negru. Religie, principii, moralitate, educaţie pe de-o parte. Tinereţe, iresponsabilitate, pe de alta. Avortul este o problemă de etică rămasă nesoluţionată din cauza ambiguităţii datelor privind momentul în care produsul de concepţie poate fi considerat o fiinţă umană, a importanţei consecinţelor acestei intervenţii, cât şi a multitudinii de opinii. Pentru geneticienii creştini, viaţa începe în momentul fecundaţiei, în punctul dincolo de care viaţa nu mai aparţine nici mamei, nici tatălui. De aici, avortul devine un asasinat, un omor premeditat, odios, căci victima nu are nici măcar putinţa de a striga. Pentru tabăra opusă, viaţă are numai un organism autonom, adică un făt mai mare de trei luni, eventual 24 de săptămâni. Ei spun că distrugerea embrionilor la începutul dezvoltării lor nu este interzisă.
Definiţia dată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) este limitată la terminarea sarcinii înainte de 22 de săptămâni de gestaţie, calculată în funcţie de data primei zile a ultimei menstruaţii şi expulzarea unui făt nou-născut care cântăreşte mai puţin de 500 de grame. În România, această definiţie se concretizează prin terminarea sarcinii înainte de 28 de săptămâni de gestaţie, după data primei zile a ultimei menstruaţii normale şi expulzarea unui făt nou-născut care cântăreşte mai puţin de 1.000 de grame.
Preembrionul
Raportul European Science Foundation din 1985 a introdus termenul de preembrion, care desemnează etapele de dezvoltare a embrionului uman în primele 14 zile. Această denumire încearcă să justifice din punct de vedere etic şi legal experimentele pe embrionul uman mai mic de 14 zile.
Date statistice
În Franţa, conform Raportului Institutului de Politici Familiale, numărul femeilor care au recurs la chiuretaj este de 209.913, în 2007. România a înregistrat progrese semnificative căci, faţă de anul 1990, rata avorturilor a scăzut de cinci ori. În primul an după revoluţie se efectuau 992.265 de avorturi, pentru ca în 2005 acestea să scadă la 163.355, iar în 2007 la puţin peste 150.000.
Aceeaşi statistică arată că ţara noastră este urmată de Italia, unde au fost înregistrate 126.562 de avorturi, Germania – 116.871 şi Spania – 112.000.
