12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSărbători fără stres

Sărbători fără stres

Sărbătorile de iarnă ar trebui să reprezinte un moment magic – zăpada proaspăt căzută, luminiţe sclipitoare şi mese în sânul familiei, cu conversaţie spumoasă şi caldă… Dar nu neapărat, scrie eva.ro. Oricât de mult ţi-ar plăcea să pretinzi şi să crezi că familia ta este perfectă, există mai mult ca sigur cel puţin o persoană care te bate la cap sau te calcă pe nervi.

Fie că este vorba despre mătuşa care îţi spune că te-ai mai îngrăşat şi că ar fi cazul să mai renunţi, măcar acum, la dulciuri, fie că este vorba de sora ta, care are mereu ceva de împărţit cu tatăl tău, în gura mare, pentru fiecare dintre noi există momente stresante la reuniunile de familie, în special dacă este vorba de sezonul în care se presupune că ar trebui să fim mai darnici şi mai buni…
Aşadar, în loc să te enervezi că unchiul tău îţi insultă în permanenţă talentele culinare, gândeşte-te din ce motiv ar putea să îţi adreseze aceste comentarii urâte. Poate că trece printr-o situaţie tensionată cu soţia sa sau poate îi este ruşine că în apartamentul său foarte mic nu ar putea nicicând invita toată familia.
Nu vei şti niciodată ce se întâmplă în mintea celuilalt şi tocmai de aceea este important să nu tragi concluzii pripite şi să încerci să înţelegi de ce o persoană se poartă în felul în care o face. Dacă situaţia este însă una repetitivă, deja putem discuta despre tensiuni şi frustrări acumulate în timp sau, pur şi simplu, despre un comportament neadecvat şi uşor antisocial.

Poartă-te ca şi cum nu ţi-ai cunoaşte familia

Adesea presupunem că nu mai avem nimic nou de aflat despre membrii familiei noastre şi nu ne mai obosim să îi întrebăm despre părerile lor în ceea ce priveşte ştirile sau situaţiile recent difuzate în presă, despre viziunile lor în legătură cu arta, şi nici nu ne mai interesează să aflăm lucruri noi despre hobby-urile lor.
Secretul pentru a trece cu bine de o astfel de adunare de familie este ca întrebările pe care le adresezi celorlalţi să fie în raport de cel puţin doi la unu cu afirmaţiile pe care le faci tu. Imaginează-ţi că te întâlneşti pentru prima dată cu rudele tale şi încearcă să te preocupe cu adevărat lucrurile care par să le pasioneze.
Când încerci această tehnică pentru prima oară, este recomandabil să stai totuşi departe de subiectele „incendiare“, cum ar fi politica şi religia, un lucru pe care foarte multe persoane uită să-l facă… Din nefericire, odată deschisă cutia Pandorei, neînţelegerile şi discuţiile în contradictoriu se ţin lanţ…
Astfel de dialoguri despre hobby-urile şi pasiunile membrilor familiei tale îţi vor oferi material de conversaţie la masă şi o nouă perspectivă, poate chiar una diferită asupra personalităţii lor. În plus, oricui îi place să vorbească despre sine, aşa că aceste dialoguri au tendinţa de a încălzi atmosfera şi de a sparge gheaţa. S-ar putea să descoperi că verişoara cea înţepată, despre care ai crezut întotdeauna că este o snoabă, are mai multe de spus decât ţi-ai imaginat vreodată. Încet-încet, te vei simţi din nou ca acasă…

O lecţie de istorie

Dacă îţi este dificil să începi o discuţie cu generaţia mai în vârstă, adresează întrebări despre vremurile trecute (la început, ai grijă ce vorbeşti, pentru că este posibil să intri pe teritorii sensibile. Cum s-au descurcat în vremurile grele din timpul sau de după război? Ce făceau bunicii sau străbunicii tăi ca să se distreze, în perioada adolescenţei şi a tinereţii lor? Cum sărbătoreau Crăciunul şi Anul Nou în copilărie?
Mai mult ca sigur că rudele tale în vârstă au trecut prin experienţe interesante şi imposibil de reprodus în realitatea actuală şi va fi fascinant să afli mai multe despre o bucată de istorie trăită pe viu şi de care nu ai altfel nici o şansă să te apropii. Şi măcar aceste întrebări vor contribui la fluxul conversaţiei.

Nu ignora situaţia

Data viitoare când cumnata ta cea rea îţi spune că eşti grasă, este cazul să o înfrunţi în mod politicos. Psihologii afirmă că, în astfel de cazuri, ai de-a face cu o persoană agresivă, care vrea să te intimideze şi să te bruscheze. Dacă o ignori, cazi în capcana ei. În schimb, confrunt-o cu o întrebare: „De ce îmi spui aşa ceva?“. Dacă te comporţi ca şi cum nu ai şti despre ce vorbeşte persoana din faţa ta, atacul ei poate fi deviat. În acest moment, ea va fi nevoită să îşi apere poziţia vulnerabilă, lucru care funcţionează foarte bine în faţa altora.

Caută sprijin în altă parte

Te-ai săturat să fii întotdeauna singura persoană care pare interesată de ceea ce se întâmplă şi se discută în jurul său şi cea care se străduieşte să menţină pacea şi echilibrul? Nu te chinui încercând să afli de ce nimeni altcineva nu este interesat de tine, de ceea ce spui şi ce gândeşti. În schimb, înţelege o dată pentru totdeauna că familia ta este ceea ce este. Doar pentru că tu ai evoluat nu înseamnă că toţi cei alături de care ai crescut au făcut acest pas şi au trecut peste conflictele sau atitudinile din trecut. Este minunat dacă membrii familiei tale sunt alături de tine, te sprijină şi te iubesc, dar realitatea este că nu întotdeauna lucrurile stau aşa.
Ca atare, ai nevoie să găseşti alţi piloni de susţinere – prieteni, partenerul de viaţă, oricine te poate vedea pe tine aşa cum eşti şi care îţi poate oferi cu adevărat dragostea şi sprijinul de care ai atâta nevoie. Dacă ai pe cineva alături, îţi va fi mai uşor să îi accepţi pe cei care nu îţi oferă sprijinul necondiţionat.

Dacă nimic nu a dat rezultate, pleacă

Dacă situaţia este atât de îngrozitoare şi îţi face rău, dacă te face să te simţi groaznic, poate că este momentul să renunţi. Uneori, nu este nimic de făcut pentru ca o situaţie inconfortabilă să devină suportabilă, mai ales dacă eşti insultată şi călcată în picioare. Nu există nici o lege care să te oblige să suporţi o situaţie abuzivă, chiar dacă acest lucru înseamnă timpul petrecut cu familia. În fapt, adesea, familia reprezintă unul dintre mediile cele mai abuzive în care trăim, vorbind aici despre abuzul emoţional şi psihic la care suntem supuşi în diferite momente. În aceste condiţii, ţi-ai făcut „datoria“ de a petrece timpul împreună cu membrii familiei. Mai mult decât suficient, chiar… Retrage-te politicos de la reuniunile de familie, ia-ţi rămas-bun de la toţi până la anul şi pleacă. Este momentul să întemeiezi propriile tradiţii lipsite de stres şi nefericire.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII