Citind cartea „Tudor Arghezi, treptele devenirii“ nu putem să nu manifestăm regretul că avem, sau ne facem că nu avem, din ce în ce mai puţin timp pentru lectură, fiindcă volumul amintit, scris de Florea Firan, este o carte de citit, iar subiectul, Arghezi, acest mărţişor din Mărţişor al spiritualităţii româneşti este un autor de recitit. Mai ales acum, în aceşti ani năuci, etichetaţi de unii ca fiind de tranziţie, dar tranziţie de unde şi spre ce, în condiţiile în care faţă de realităţile economice şi sociale ale ţării politicienii stau ca florile artificiale pe băţul sorcovei din copilăriile de altădată! Mulţi contemporani văzând acest reality show desfăşurat în interiorul sau exteriorul palatelor dâmboviţene fac trimitere la Caragiale, dar o plimbare prin scrierile argheziene este ca un pansament naturist pe rănile noastre, care se încăpăţânează să se menţină vii.
Lucrarea lui Florea Firan, recent apărută în Fundaţia – Editura Scrisul Românesc, este ca o scară rulantă ce poartă pe treptele ei, aducând de la bază, consumatorii de literă scrisă pe care-i aduce pe palierul absolut inconfundabil al lui Tudor Arghezi. Comparaţia cu scara rulantă nu este aşternută de dragul figurii de stil, insolitului sau ineditului. Asemenea scării amintite, fiecare capitol-treaptă a devenirii argheziene în viziunea criticului, exegetului şi editorului Florea Firan este solid şi bine conturat. Extinzând ideea autorului, indiferent de unde începi lectura, revenirea dinamică a fiecărei trepte a escalatorului în prim-plan te determină să urmăreşti interesat toate celelalte capitole.
Nu în treacăt amintim că autorul, cu o amplă, diversă şi lungă contribuţie intelectuală în spectrul cultural din capitala olteană, este o personalitate complexă. Şi acest autor scrie despre un geniu al culturii române – şi el complex, dar şi dificil şi incomod pentru contemporanii lui. Arghezi nu putea să nu fie complex, dacă soarta i-a dat, pe lângă ascuţişul creionului, talentul şi agerimea minţii, o suită de oameni şi evenimente, multe dintre ele definitorii temporal şi spaţial nu numai pentru neamul românesc: Carol I, Primul Război Mondial, Ferdinand I şi Înfăptuirea României Mari, dictatura carlistă, legionarii, Al Doilea Război Mondial, Întoarcerea armelor, abdicarea lui Mihai I, stahanovismul proletcultist impus de Stalin şi comunismul cu tentă autohtonă al lui Gheorghiu-Dej…
Ca orice studiu de tip monografic care se respectă, Florea Firan îşi întregeşte lucrarea cu o bogată bibliografie, repere critice şi ilustraţii. „Tudor Arghezi, treptele devenirii“ îl rânduieşte pe autor cu nume sonore ale criticii literare româneşti şi/sau referenţi de marcă arghezieni: Caracostea, Călinescu, Chendi, Cioculescu, Crohmălniceanu, Galaction, Lovinescu, Manolescu, Philippide, Ralea, Streinu, Vianu şi mulţi alţii de acelaşi calibru. Dificultate interpretativă – liman conceptual ar putea fi tandemul instrumental cu care Florea Firan operează în labirintul expresiei poetice şi francheţea naraţiei prozatorului-gazetar Arghezi. Un titlu de reţinut.
Viorel FORŢAN
P.S. Pe 17 decembrie, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Craiova i-a acordat lui Florea Firan pentru volumul „Tudor Arghezi, treptele devenirii“ Premiul pentru istorie literară.
