24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalPensie de un leu în secolul XXI

Pensie de un leu în secolul XXI

Vă mai închipuiaţi că în România un bătrân poate să trăiască numai cu un leu pe lună? Ei bine, o femeia de 67 de ani din Mehedinţi primeşte pensie un leu pe lună, de la stat. De fapt, pe cuponul bătrânei scrie că primeşte suma de trei lei, dar doi îi sunt opriţi pentru diferite impozite, astfel că în mâna pensionarei ajunge doar un leu.
Maria Tomescu, din satul Malarişca, comuna Podeni, are acest venit din anul 2002 şi trebuie să îşi administreze banii în aşa fel încât să-i ajungă de la o lună la alta.
„Nu ştiu dacă mai este cineva ca mine în ţara asta, cu pensie de un leu pe lună. Ce să fac eu cu banii ăştia, că nu îmi ajung nici de o pâine?! Trebuie să îmi plătesc şi eu lumina, sunt şi bolnavă, dar de unde bani de pastile?“, s-a plânge Maria Tomescu.
Până acum, statul nu a încercat să rezolve situaţia femeii, singurii care o ajută cu bani şi mâncare fiind vecinii şi primarul.
„Cunoaştem foarte bine situaţia în care se află Maria Tomescu şi o ajutăm cum putem, atât noi, primăria, cât şi oamenii din sat, care îi mai dau din când în când câte ceva. Sunt mulţi bătrâni aici la noi cu situaţie financiară foarte grea, dar nu avem ce să facem. O să încercăm pe la Casa de Pensii, să vedem ce se poate face în cazul bătrânei din Malarişca“, a declarat Ilie Rogobete, primarul din Podeni.
Autorităţile locale din Podeni vor încerca să facă un demers la Casa de Pensii pentru a se rezolva cât mai repede situaţia bătrânei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

21 COMENTARII